Nicolae Robu a găsit VINOVAȚII pentru lucrările de pe strada Podeanu. Când estimează că va fi gata șantierul VIDEO

- Advertisement -

După cum am semnalat și în urmă cu o săptămână într-un fotoreportaj, lucrările de pe strada Dr. Aurel Păunescu Podeanu din Timișoara, care ar fi trebuit să se termine în trei luni de la startul lor din mijlocul lunii iunie, nu au fost finalizate nici măcar până acum. Desigur, primarul Nicolae Robu, care anunța cu mândrie proiectul și finalitatea sa rapidă, devenită doar o utopie, a găsit vinovații.

„Pe strada Podeanu s-au întrerupt lucrările din cauza că trebuiau puse în subteran cablurile ENEL. Am fost ieri acolo împreună cu întreaga echipă și am stabilit ce trebuie făcut pentru a debloca lucrările. Pe o bună parte a străzii ENEL și-a făcut treaba, dar a mai rămas o porțiune unde au fost luate angajamente că se vor rezolva rapid. Cei de la ENEL sunt foarte cooperanți, doar că ei fac aceste lucrări cu firme care au câștigat licitația și, câteodată, răspund cererilor, câteodată nu”, a explicat Nicolae Robu.

De asemenea, edilul Timișoarei a mai ținut să menționeze că „sensul giratoriu era aproape gata, dar a intrat un utilaj greu, s-a produs o surpare. Când s-a săpat să se vadă din ce cauză s-a întâmplat, s-au găsit rețele COLTERM degrevate și atunci s-a făcut o explorare mai largă, găsindu-se mai multe la fel, prin urmare s-a stopat totul. Noi am fost nevoiți să dăm ordin de încetare a lucrărilor. Când eram pe punctul să reluăm, au apărut conductele COLTERM care zăceau acolo și care nu aveau structura care să reziste la trafic greu”.

Întrebat de data când se vor termina lucrările, primarul Nicolae Robu crede că va fi în curând. „Estimez că până la sfârșitul lunii noiembrie va putea fi gata acea lucrare dacă timpul e corespunzător și se va putea lucra. Ca volum de lucrări, se poate termina până la sfârșitul lunii noiembrie”, a încheiat Nicolae Robu.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie