Din păcate, tramvaiul ultramodern și nepoluant, primul dintr-un lot de 7 (plus alte 14 în așteptare), prezentat și pus pe șine de Dominic Fritz, dar accesat de echipa de proiecte a lui Nicolae Robu, nu va circula de azi, așa cum prevăzuseră și programaseră cei de la Autoritatea Feroviară Română (AFER) și Organismul Notificat Feroviar Român (ONFR). Sigur, așa cum ne-am obișnuit, vina nu aparține nimănui. Mai degrabă, o conjunctură nefavorabilă a astrelor care s-au încăpățânat să nu se alinieze, așa cum a vrut viceprimarul Ruben Lațcău…
Și toți timișorenii știu că, la sfârșitul lunii iulie, a sosit și primul tramvai Bozankaya, tocmai din Turcia, conform contractului pe fonduri europene, câștigat de fosta administrație de pe Bega. Evenimentul în sine a fost unul marcant căci, în plină noapte, în lumina reflectoarelor și a blitzurilor, Dominic Fritz, ca un bun administrator al urbei, a fost prezent la fața locului și a tăiat panglica, anunțând, ca orice alt politician din spațiul carpato-danubiano-pontic, că va curge lapte și miere în Cetate.
Încă de atunci, voceatimisului.ro a anunțat că Primăria Timișoara riscă să rămână atât cu tramvaiele inteligente, cât și cu cele 44 de autobuze electrice, în depou. Și nu pentru că Dominic Fritz i-ar fi luat jucăriile directorului tehnic Culiță Chiș, lăsându-l și fără funcție și fără managementul de pe proiectele europene. Până la urmă, nimeni nu e de neînlocuit! Cert e că offside-ul nu e nici măcar pentru faptul că, de la data de 30 iulie a.c., când Fritz l-a tras pe dreapta pe Culiță, la solicitarea viceprimarului Ruben Lațcău, administrația de pe CD Loga nr. 1 nu s-a sinchisit nici măcar să anunțe Agenția de Dezvoltare Timiș (ADR) că managerul de proiect a fost schimbat. Detalii! Chiar și pe bani europeni!
Din contră, semnalul de alarmă a fost tras de specialiștii de la AFER care, printr-o adresă din 10 august a.c., au înștiințat administrația useristă că sunt în derulare teste și încercări, în vederea obținerii Agrementului Tehnic Feroviar, în domeniul transportului urban pe șine, pentru tramvaiul ”Timișoara”, construit de firma Bozankaya din Ankara, Turcia. Mai mult, că toate aceste teste trebuie să fie finalizate, într-un termen rezonabil, pentru a urma procedura specifică, astfel încât până la data de 6 septembrie 2021, să fie emis acceptul AFER, astfel încât tramvaiul să poată fi recepționat și, legal, pus în circulație.
Mai mult, Autoritatea Feroviară Română spune, în aceeași adresă, înaintată către Primăria Timișoara: ”Pentru a putea să ne încadrăm în termenele respective, vă solicităm sprijinul în efectuarea tuturor probelor, într-un termen cât mai scurt, și pregătirea tuturor documentelor, respectiv toate testele efectuate, care trebuie să fie asumate și avizate de persoane de specialitate din domeniul transportului urban pe șine din cadrul Primăriei Timișoara”. Nici nu mai contează că singurul angajat din cadrul municipalității, în domeniul transportului urban pe șine, e directorul tehnic al PMT, Culiță Chiș. Și astea-s tot detalii! Tot pe bani europeni!
Pionul de serviciu
Și azi, 6 septembrie a.c., așa cum ar fi trebuit să se întâmple, conform adresei înaintate municipalității, specialiștii AFER nu au mai descins în orașul de pe malurile Begăi, ca să dea verde pentru ca primul tramvai modern, intitulat ”Timișoara”, să-și transporte primii călători, în condiții europene. Nu au mai venit pentru că nu aveau la ce să mai vină, atâta timp cât Primăria Timișoara nu a fost în stare să se țină de termene și să pună la dispoziția specialiștilor de la AFER toate rezultatele testelor, de care ar fi trebuit să se îngrijească că sunt efectuate în timp util, în vederea obținerii agrementului tehnic, astfel încât tramvaiul să fie pus în circulație, în condițiile legii.
Ba mai mult, angajații AFER și-au anulat și rezervările de la Hotel Ambasador din Timișoara când au văzut că tot ceea ce au solicitat PMT are un efect de bumerang: se întoarce ca un ecou! Și președintele AFER, Iordan Vintilă, contactat de reporterii voceatimisului.ro, a explicat: ”Nu știu ce se întâmplă acolo. Mi-e greu să explic. Cert e că noi am avut toată deschiderea și ne-am dat tot concursul ca lucrurile să meargă și să fie în termene. Am anulat deplasarea în teren, la Timișoara, pentru că nu am primit documentația și toate rezultatele testelor pe care, subliniez, Primăria Timișoara le-a solicitat. În funcție de teste, noi ne-am fi pregătit și am fi știut cu ce tehnică să facem deplasarea la Timișoara. Nu putem merge cu uzina după noi…”.
Și ca totul să fie clar, trebuie specificate câteva detalii, care au legătură cu traseul documentelor și cu condițiile stabilite de proiectul european. În primul rând, în vederea obținerii Agrementului Tehnic de la AFER – cum legislația europeană nu e uniformizată, nu putem vorbi despre omologare – conform procedurii, tot ce înseamnă teste tehnice trebuie semnate de cei de la Bozankaya – Turcia care, ulterior, sunt obligați să trimită documentația, la Primăria Timișoara, pentru a fi avizată de specialistul în domeniu al beneficiarului. Până nu demult, Culiță Chiș. Dar și asta e, din nou, un detaliu!
În altă ordine de idei, ca un laborator să efectueze aceste teste tehnice, trebuie să primească Procedura de Testare, avizată de Primăria Timișoara. Practic, un agreement cerut de legislația europeană, atâta timp cât municipalitatea este beneficiarul achizițiilor publice: tramvaie și autobuze. Cert e că, în lunile iunie și iulie, laboratorul AFER a participat la efectuarea testelor de la Timișoara. Și totul a mers strună! Plus că, în august au mai fost programate ultimele teste, dar AFER nu au primit toate documentele solicitate, care să fie avizate de Primăria Timișoara, așa încât a contramandat deplasarea în teren.
Un lucru e sigur: AFER a făcut eforturi mari să programeze toate aceste teste. Ba mai mult, a chemat o parte dintre oameni din concediu de odihnă, iar pe alții i-a decalat cu liberele legale, doar ca sa poată efectua toate aceste teste, în timp util. Tocmai ca, până pe 6 septembrie, așa cum era stabilit, Primăria Timișoara să poată obține agrementul tehnic, adică omologarea tramvaiului. Astfel încât, atât primarul Dominic Fritz cât și ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, în subordinea căruia se află AFER, să fie mulțumiți de prestație și operativitate. Unde mai pui că organizarea AFER a fost ca la carte, iar testele efectuate de laboratoarele institutului au ieșit foarte bine. Detalii irelevante, chiar și acestea!
Ping pong
Și e clar că AFER a renunțat să mai descindă la Timișoara, anulându-și chiar și rezervările hoteliere, cu mult înainte că, pe data de 3 septembrie, să se trezească la realitate și viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Nu la ora 3 dimineața, ca și în cazul rentabilizării Colterm, așa cum îl alinta primarul Dominic Fritz de, până la urmă, a trebuit să apeleze, pe bani grei, la consultanții Băncii Mondiale, semn că specialistul USR, în probleme de macroeconomie și energie verde, doarme adânc și nu aude telefonul.
Da, pe data de 3 septembrie ac, pe lumina zilei, referitor la contractul de furnizare tramvaie nr. 103 din 26 iulie 2019, încheiat între administrația Nicolae Robu și firma Bozankaya, Ruben Lațcău răspunde turcilor la o adresă, înregistrată cu două zile înainte: ”…prin care ne solicitați amânarea termenului de recepționare a primului tramvai din cauza problemelor legate de găsirea unui laborator care să aibă capacitatea, dotările necesare și disponibilitatea de a realiza testele de tracțiune, respectiv de găsirea unui echipament/dispozitiv etalonat pentru efectuarea testelor de supraveghere ONFR”.
Cert e că, toate aceste cerințe ale turcilor de la Bozankaya sunt praf în ochi, iar documentul trebuie citit exact în cheie inversă, atâta timp cât directorul AFER, Iordan Vintilă, susține, nu doar cu tărie, dar și cu o convingere debordantă, că toate aceste teste, solicitate de Primăria Timișoara, nu de Bosankaya, puteau fi făcute în laboratoarele și cu specialiștii Ministerului Transporturilor. Fără stres și la o simplă solicitare! Doar că nimeni nu a solicitat AFER să intervină în testele de tracțiune. Simple detalii, care nu trebuie băgate în seamă, cu atât mai mult de useriști!
Așa se face că, în aceeași adresă, Ruben Lațcău, împreună cu managerul de proiect european, Loredana Sibian, cea care l-a înlocuit pe Culiță Chiș, ca urmare a deciziei primarului Dominic Fritz, la solicitarea expresă a specialistului în Colterm, dă un nou termen pentru recepționarea primului tramvai omologat: cel târziu 4 octombrie a.c., fără decalarea termenului general al contractului de 48 de luni! Practic, timișorenii mai au de așteptat, cel mult o lună, până la momentul în care vor putea profita de o călătorie cu tramvaiul, în condiții europene. Rămâne doar de văzut, așa cum cere AFER și contractul semnat cu UE, cine va fi specialistul Primăriei Timișoara, ”în managementul transportului urban pe șine”, care va semna documentația și-și va însuși testele tehnice.
Cu siguranță, nu poate fi vorba despre actualul manager de proiect, Loredana Sibian, unsă la butoane prin semnătura primarului Dominic Fritz. Nu pentru că domnia sa, în ultima deplasare la fabrica de tramvaie a celor de la Bosnakaya, efectuată exact în urmă cu 2 ani, chiar în perioada 9-14 septembrie 2019, în calitate de șef Serviciu Proiecte Edilitare din cadrul PMT, așa cum au documentat colegii de la cotidianul Libertatea, s-a dat în celebrele baloane cu aer cald din Cappadocia, aflată la 300 de kilometri sud-est de Ankara, acolo unde își are sediul social firma pe care trebuia să o verifice. Ba chiar a și strâns sute de aprecieri și comentarii pe Facebook! După care a șters postarea!
Nu, nu ăsta e motivul. Cu tot respectul, doamna Loredana Sibian e economist, nu specialist în managementul transportului urban pe șine. Dar și acesta e doar un detaliu, unul care, evident, nu face diferența, nici măcar în ochii celor de la AFER, cu atât mai puțin în rândul celor de la Comisia Europeană, care vor monitoriza implementarea corectă a proiectului…
Sa va mai spun o poveste…Gabriela Borcsi,sef serviciu urbanism pe timpul lui Robu era pusa pe acest post pentru interesele lui Robu si a prietenilor sai adica sa semneze tot felul de Autorizatii ilegale pentru copii lui Robu si a cunostintelor lui Robu si Naslau,etc si atunci cand erau prea ilegale le redacta si le semna singura fara inspector,important era sa le rezolve,avea puterea in mana,in rest nu semna nimic fara bani,nici un act,respingea tot,bloca tot ce insemna acte in regula,eu am avut afaceri cu ea,concrete ce se pot dovedi si daca mai ramane la PMT o sa le dau redactiei sa le publice,sa le savureze publicul
Borcsi sef serviciu….nu stiu daca o stiti o purcica grasa de 120 kg cu probleme psihice,trece de la plans la ras care si-a batut joc de un oras intreg cu acordul lui Robu
Autorizatii date de ea pe spatiile verzi din puz-uri si multe altele
Cele mai multe detalii le stie Moga care e la ISC
Le stie si DNA dar nu au vrut sa faca nimic pentru ca ia cumparat Robu
Va așteptăm cu documentele.
Adevarul!,Culita asta nu e bun de nimic ,a lucrat tot timpul pe interesele lui si chiar a facut avere in Primaria Tm la fel ca Doina Purdea si multi altii iar cu USR-ul….,Fritz,arhitectul sef Almajan si multi altii din echipa lor care ar vrea sa faca ceva,nu prea sunt capabili pentru ca sunt gay(fetite) nu bisexuali ,nu inghititi povestea cu copilul lui Fritz
Si mai e ceva,ati vazut ca nu sunt corecti si deosebiti fata de alte partide cum dau din gura,angajarile pe posturile de conducere le dau la oameni nepregatiti cu concursuri aranjate si ce ma deranjeaza e faptul ca ne dau doar barfe dar nu trebuie sa ne mire ca doar sunt fetite(noi i-am ales)
Almajan a blocat tot urbanismul, in orice fel de acte vede o problema ii e frica sa isi asume sa gaseasca solutii pentru ca e nepregatit si fricos acestei fetite aleasa de Fritz
Va rog frumos nu va mai legati de Culita! E cel mai bun, ce naiba, nu vedeti ca de cand nu mai e la servici e jale in oras? Biata Timisoara, pe mainile cui ai ajuns….
Daca nu se intoarce repede culita la primarie nici iarba n-o sa mai creasca in orasul asta, ascultati la mine.
Sa vina tramvaiele, nu Culita. E bine in concediu sau pe acolo pe unde e.
Da tu crezi ca exista IP? E doar inca una din conspiratiile mondiale. De fapt nu e nevoie de ip, dar ne-au prostit astia ca pe vite.
Bine, stiu ca tu esti mai smecher si nu pui botu la dinastea, ce naiba nu suntem copii.