Noul Mers de Tren 2012-2013 intră în vigoare de astăzi

- Advertisement -

Noul Mers de Tren 2012-2013 intră în vigoare de astăzi 1Începând cu data de 9 decembrie., va intra în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor 2012-2013, care va fi valabil până la 14 decembrie 2013.

În traficul intern s-a implementat mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare au permis acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă: Bucureşti Nord- Roşiori, Roşiori – Craiova, Constanţa – Mangalia, Bucureşti Nord – Ploieşti, Ploieşti Sud – Urziceni, Buzău – Mărăşeşti, Iaşi – Ungheni Prut, iar în traficul internațonal s-au introdus două noi trenuri cu destinația Budapesta, de la București Nord și de la Sighetu Marmaţiei.

CFR anunţă faptul  că  în anul 2013 vor continua, atât lucrările de reabilitare a liniei pe coridorul IV PANEUROPEAN, demers ce va avea efect direct în diminuarea semnificativă a capacităţii de circulaţie (până la 50% pe zonele cu lucrări) cât şi deschiderea unor  noi şantiere de lucru pentru reabilitarea podurilor dunărene pe tronsonul Feteşti-Saligni şi a tronsoanelor de cale ferată: Curtici – Simeria, Simeria – Coșlariu şi Coşlariu – Sighişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...