O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

- Advertisement -
Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30 noiembrie, se va desfășura o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public.

Societatea Coral Impex SRL este cea care va face aceste lucrări, în urma contractului încheiat cu Primăria.

Produsele folosite sunt:
Deration Pellet – substanţă activă Bromadiolone pentru combaterea rozătoarelor;
Colbrom Pastă – substanţă activă Bromadiolone pentru combaterea rozătoarelor.

Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate însă sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Menționăm că, organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar – gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor. Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem apel la cetăţenii orașului să sprijine această acțiune și să adopte măsuri urgente în privința curăţeniei în propriile gospodării pentru combaterea rozătoarelor. Rugăm cetățenii să procedeze la salubrizarea și igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, interioare și exterioare clădirilor. Atragem atenția timișorenilor asupra faptului că sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public”, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, sunt consemnate sancțiuni, de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice. în situația neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) și neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfășurare a acestei acțiuni va fi extinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie