Patru tineri Cehi salvaţi de către Poliţiştii de Frontieră Mehedinţeni de la un dezastru

- Advertisement -

Două ambarcaţii rapide  de intervenţie ale poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Şviniţa,  au  salvat  patru tineri de naţionalitate cehă ambarcaţi pe un velier tip catamaran aflat în pericol de a se scufunda în fluviul Dunărea, în  apropierea cetăţii Trikule (km. fl. 994 al Dunării). Ambarcaţia de agrement intrase în derivă şi nu mai putea fi guvernată după ce fusese afectată de vântul puternic şi valurile mari ale Dunării.

Ieri după amiază la ora 16. 30, prin apelul de urgenţă 112, o persoană de naţionalitate cehă aflată într-un velier de tip catamaran. la km fluvial 994 al fluviului Dunărea, pe direcţia localităţii Sviniţa a anunţat că împreună cu alte trei persoane aflate la bordul ambarcaţiei sunt în pericol de a se scufunda; ambarcaţia pe care se aflau  fiind în pericol de a se scufunda din cauza condiţiile hidrometeorologice.  În ajutorul celor patru persoane  aflate în dificultate a intervenit ambarcaţiunea rapidă de intervenţie a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa care s-a deplasat rapid pe direcţia km fluvial 994 al fluviului Dunărea, în apropierea cetăţii Trikule pentru a salva cele  patru persoane aflate în pericol de înec.. Datorită faptului că velierul era în pericol să se scufunde, cei patru tineri cehi echipaţi cu veste de salvare abandonaseră ambarcaţia fiind purtaţi de curenţii fluviului în zona cazanelor Dunării.

Persoanele salvate au declarat că vântul puternic, condiţiile meteorologice nefavorabile şi  valurile mari, i-au pus în imposibilitate  de a naviga şi controla velierul, şi au luat hotărârea de  a-l abandona îndeptându-se spre malul românesc. După ce au fost ridicate la bord şi transportate  în portul Sviniţa, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt P. Jan, S. Vojtech,  P. Ondrej şi P. Miloş cu vârste cuprinse  între 19 şi 23 de ani din Cehia şi se aflau în croazieră pe fluviul Dunărea având ca destinaţie Sulina. Tinerii cehi le-au mulţumit poliţiştilor de frontieră mehedinţeni pentru faptul că prin modul rapid în care au acţionat, le-au salvat viaţa şi le-au recuperat ambarcaţia din apele Dunării.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Cincisprezece migranti prinsi in zona de frontiera Oravita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

15 irakieni si sirieni opriti de politistii de frontiera la granita cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei cetateni din Nepal, prinsi la Jimbolia inainte sa treaca frontiera ILEGAL

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Au venit din Kosovo cu intentia de a ajunge in Vestul Europei, dar au fost opriti la Beba Veche

Trei cetățeni din Kosovo au fost opriți de poliţiştii...

Din aceeași categorie

Categorii Populare