AcasăȘtiriSocialPeste 100 de jandarmi la meciul Poli - Astra. Ce NU AU...

Peste 100 de jandarmi la meciul Poli – Astra. Ce NU AU VOIE să facă spectatorii

Accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 16:30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului ”Dan Păltinişanu” va fi blocat începând cu ora 16:30. La acest meci se aşteaptă participarea unui număr mare de suporteri, gradul de risc stabilit fiind mediu.

Recomandări ale jandarmilor, pentru suporterii timișoreni:
– pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, spectatorii sunt sfătuiți să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces;
– să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;
– să nu se prezinte la stadion cu materiale pirotehnice, fiind interzisă introducerea acestora, precum și a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă;
– să nu afişeze inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
– să nu introducă pe stadion substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

”Participanţii trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive”, ne-a declarat Nicolae Bocâncă, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

PUBLICITATE