Audierea s-a transformat rapid dintr-un act procedural într-o tentativă de intimidare. Avocatul RETIM, împuternicit oficial să asiste, a început să pună întrebări ca un procuror: cine sunt sursele noastre, cine ne furnizează documente, dacă eu sunt patronul publicației și din ce îmi trăiesc existența. I-am răspuns simplu: să verifice la ITM. A fost vizibil iritat de lipsa de servilism.
A insistat apoi dacă eu și Tiberiu Kiss ne „coordonăm” în redactarea articolelor. I-am spus că nu ne coordonăm, dar colaborăm de ani de zile pe subiecte de interes public, mai ales în investigații complexe, cum este și cazul RETIM. Suntem două redacții distincte, care colaborează profesionist, așa cum se întâmplă în presa liberă atunci când adevărul nu are granițe de logo.
I-am explicat clar că nici Vocea Timișului, nici publicația colegului meu nu au contracte comerciale cu RETIM sau cu ADID. Nici publicitate, nici colaborări mascate. Iar asta, probabil, este adevărata problemă.
În loc să discute despre fapte, avocatul companiei a încercat să afle cine stă în spatele investigațiilor, cine ne sprijină și ce relații avem între noi. Întrebările au avut un singur scop: să identifice sursele și să transmită un mesaj clar – „știm cine ești”.
Am refuzat orice întrebare legată de surse sau documente, invocând dreptul garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Articolul 30 alin. (2) din Constituția României interzice obligarea unui jurnalist să-și divulge sursele de informare. Aceasta nu este o opțiune, ci o obligație profesională.
Când i-am amintit avocatului că RETIM ar fi putut trimite un drept la replică dacă se considera nedreptățită, a tăcut. Nu a avut ce să spună.
Pentru acuratețe: eu lucrez la Vocea Timișului din 2012, de când am fondat publicația. Sunt jurnalist și specialist IT. Mi-am construit singur site-ul, fac mentenanța, asigur securitatea și partea tehnică, inclusiv SEO. De-a lungul timpului, am ajutat gratuit mulți colegi din presă cu mentenanța platformelor lor. Nu pentru bani, ci pentru că presa independentă nu poate funcționa fără solidaritate.
E același reflex de tăcere și evitare care s-a văzut și în 8 octombrie, când, la Consiliul Județean Timiș, l-am întrebat pe directorul RETIM, Dan Pascu, de ce doar Vocea Timișului a fost ținta unei plângeri penale. Întrebarea a fost pusă calm, într-un spațiu public, în holul CJT, după o ședință publică. Pascu a refuzat să răspundă, iar discuția a fost filmată integral. Astăzi, aceeași companie consideră acel moment o „hărțuire”.
Să filmezi un reprezentant al unei companii cu acționariat public într-o instituție publică este, potrivit RETIM, un act de intimidare. În realitate, e exact invers. Intimidarea este să trimiți avocați la audierea jurnaliștilor și să-i întrebi cine le sunt sursele și din ce trăiesc.
Pe 10 octombrie, RETIM a publicat pe site-ul propriu un comunicat cu titlul „RETIM denunță tentativele de intimidare ale Consiliului Județean Timiș”, acuzând autoritățile de presiuni și insinuând o campanie coordonată împotriva companiei. E un exercițiu de imagine: victimizare calculată, în timp ce, în spatele ușilor, se desfășoară presiuni reale asupra celor care investighează.
În fața acestei ipocrizii, adevărul e simplu. Libertatea presei nu se negociază. Sursele jurnalistice sunt protejate de lege. Iar întrebarea unui jurnalist adresată unei persoane publice într-un spațiu public nu este hărțuire, ci exercițiul firesc al democrației.
Cine confundă întrebarea cu intimidarea nu vrea transparență, ci tăcere. Iar când tăcerea devine scop, presa devine țintă.
