Sancţiuni contravenţionale de aproape 100.000 de lei, aplicate de polițiști în weekend

- Advertisement -

În weekend, poliţiştii timişeni au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminogen, în zona barurilor și discotecilor, în urma cărora au constatat 37 de fapte penale și au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale.

În perioada 05 – 07 august a.c., Poliţia Română a desfăşurat acţiuni în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, a prevenirii şi combaterii eficiente a fenomenului criminogen, în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar. Astfel, la nivelul judeţului Timiş, peste 400 de poliţiştii, în special de ordine publică şi investigaţii criminale, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat 46 de acţiuni şi controale.

În urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni, dintre care 10 de natură judiciară şi 27 de altă natură, iar  față de 9 persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore. De asemenea, au fost aplicate 307 sancţiuni contravenţionale, 77 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 202 de sancţiuni, au fost reținute 20 de permise si 18 certificate de înmatriculare reținute, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de aproape 100.000 de lei.

Un caz mai aparte a avut loc în noaptea de 06-07 a.c. când un ţigan aflat la volanul unui microbuz cu numere de Italia, a încercat să înşele vigilenţa poliţiştilor rutieri. Acesta a fost oprit la un control de rutină în zona Hotelului Continental pentru verificarea documentelor, de doi poliţişti foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Alex Spataru şi Radu Florin, căci despre ei este vorba, au trecut la verificarea documentelor şi nu mică le-a fost mirarea să afle că microbuzul era radiat în Italia.

La aflarea veştii că vor rămâne fără numere de inamtriculare deoarece aceştia au prezentat o asigurare nevalabilă, ţiganii au trecut la intimidări şi cuvinte jignitoare adresate poliţiştilor rutieri. Au început să strige în gura mare: ,,de vă dădeam 50 de euro, mă lăsaţi în pace că aşa v-au obişnuit ţiganii din Timişoara”. Poliţiştii le-au atras atenţia să aibă grijă ce vorbesc şi ce cuvinte scot pe gură, că altfel vor fi sancţionaţi.

Urmăriţi filmarea de mai jos pentru a vedea cum s-a desfăşurat verificarea ţiganilor.

[responsive_youtube

Pe această cale vreau să-i ,,mulţumim” domnului Malcoci, pentru cuvintele jignitoare adresate poliţiştilor rutieri la o televiziune locală, unde îi făcea pe toţi poliţiştii SPAGARI.

Totodată vreau să-i ,,mulţumim” domnului Inspector şef Mirescu, pentru salariul de EXCELENŢĂ acordat liderului de sindicat Doinel Malcoci pentru ,,merite deosebite”. Care or fi alea? Doar inspectorul şef le ştie şi apropiaţii acestuia.

În numele poliţiştilor CINSTIŢI care îşi riscă zilnic viaţa pe străzile din Timişoara, dar nu au primit în viaţa lor măcar ,,salariul de merit” pentru că nu au ,,PILE” în Inspectorat, VĂ MULŢUMIM domnule Inspector Şef Mirescu Ioan!!!

2 COMENTARII

  1. Tipic tiganilor. Tot timpul cu gura mare, cred ca doar ei au dreptate si restul habar nu au. Ar trebui mai multe controale la tigani, nu doar de la politie. Felicitari politistilor cinstiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...

Dealer de canabis prins drogat la volan

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au acționat pe principalele artere...

Arsi la buzunar pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din Timiș, alături de celelalte instituții cu atribuții...

Baut, drogat si cu gura mare! Asa l-au prins politistii pe un conducator auto, la Timisoara VIDEO

Pe parcursul weekend-ului recent încheiat, polițiștii rutieri au acționat...

Peste 500 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri sâmbătă noaptea

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o acțiune pe...