O întâmplare mai mult decât nefericită s-a petrecut zilele trecute în Timișoara, iar dacă pățania în sine nu e ”mare lucru”, în alte cazuri poate deveni fatală.
Este vorba despre două tinere timișorence care sâmbătă, 20 septembrie 2014, după ce și-au făcut cumpărăturile la magazinul Profi situat pe strada Arieș, puțin înainte de ora 23:00, au suferit un șoc. Alina și Adriana au fost ”abordate” din senin de un bărbat, cu vârsta între 25 și 30 de ani, imediat după ce au ieșit din unitatea comercială. ”În timp ce ne îndreptam spre mașina, un bărbat în stare evidentă de ebrietate, fără nici un motiv s-a apropiat de noi, înjurând-o pe prietena mea, agresat-o verbal și aruncând cu un sandwich în ea” povestește Alina, șocată.
Bărbatul a dat să intre în magazin, iar cele două tinere s-au îndreptat spre automatul de lapte, în speranță că sperietura le-a fost ”suficientă”, însă teroarea nu avea să se termine aici. ”S-a întors de la ușa magazinului și și-a continuat înjurăturile strigând către prietena mea Cami, deși numele ei este Adriana. În acel moment ea s-a îndreptat spre mașină, în timp ce eu am luat-o spre benzinăria din imediata apropiere pentru a solicita sprijin unor domni de acolo. Între timp am început să sun la 112, deoarece situația putea degenera și nu știam la ce să ne mai așteptăm. Bărbatul s-a îndepărtat când l-am amenințat că sun la Poliție, dar din păcate, din patru apeluri la 112 la nici unul nu a răspuns nimeni” povestește Alina.
Odată plecat agresorul, cele două tinere intră în mașină, blochează portierele și mai sună odată la numărul unic de urgențe 112, așa cum se poate vedea și în filmarea video. Nici de această dată nu a răspuns nimeni.
Concluzia e GRAVĂ
Mai mult de atât, surse din interiorul serviciului de urgențe ne-au adus la cunoștință faptul că apelurile tinerei nici măcar nu apar ca înregistrate în sistem. Partea și mai gravă este că o parte dintre prietenii tinerei, care a postat clipul video și pe o rețea de socializare, susțin că au pățit și ei să apeleze serviciul 112 și să nu li se răspundă.
Contactat de către reporterul Vocea Timișului, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS- instituția care se ocupă de gestionarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112) de la București, Adrian Fulea, ne-a solicitat să-i formulăm în scris ”problema” sesizată și să o comunicăm prin intermediul unui e-mail.
Apelul disperat al femeilor rămâne deschis. ”Dacă situația ar fi degenerat? Dacă era vorba despre un accident grav, ce se întâmpla? Continui să îmi pun această întrebare” spune Alina, iar acest gen de întrebări pot fi și mai clare!
PS: Ce se întâmplă dacă VIAȚA unei persoane depinde de un astfel de apel? Trimitem cereri pe e-mail să ne fie cruțate viețile?
[responsive_youtube