Șoferul unui BMW X5, se înscrie în TOPUL parcărilor NESIMŢITE din Timișoara

Date:

Dacă în urmă cu câteva ore semnalam prin intermediul unui articol nesimțirea a doi șoferi timișoreni, care au parcat neregulamentar, și pentru care, practic, legea nu are nicio importanță, acum ne-a fost semnalat un alt astfel de caz. Probabil că încrederea acordată de șofatul unui BMW X5, ceea ce denotă potență financiară, adică o anumită putere, îi face pe unii să creadă că sunt mai presus de lege.

O nouă parcare ingenioasă a fost găsită de un șofer într-o zonă relativ centrală, în care polițiștii se plimbă de zor, aproape de Complexul Studențesc din Timișoara, lângă Sala Olimpia. Un șofer și-a lăsat X5-ul cu numărul B 57 BOH la „păscut”, pe iarbă, între doi copaci. Locul găsit de posesorul BMW-ului aproape că pare ca un garaj natural, crengile pomilor acoperind mașina, protejând-o de vremea instabilă mai ales în această perioadă.

Un semnal de alarmă ar trebui să fie tras în special pentru polițiștii care permit ca astfel de parcări să fie perpeutate de șoferi, mai în toate zonele Timișoarei.

Vocea Timișului, va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului. Vă invităm să ne sprijiniți prin donații folosind PayPal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmăriți-ne

16,028FaniÎmi place
539CititoriConectați-vă
166CititoriConectați-vă
1,670CititoriConectați-vă
190CititoriConectați-vă
48,500AbonațiAbonați-vă

articole recente

cele mai citite articole săptămâna aceasta

Articole asemănătoare