Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

NESIMȚIRE a doi șoferi, care au parcat neregulamentar, o problemă continuă în Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Nesimțirea unor șoferi timișoreni nu are nimic în comun cu cei șapte ani de acasă. Imaginația și capacitatea de improvizare a unora, atunci când vine vorba de locurile de parcare, pare să nu aibă limite. Două cazuri asemănătoare s-au înregistrat și aseară, atunci când șoferul unui microbuz și a unui autoturism și-au arătat ingeniozitatea.

Unul dintre cazuri a fost înregistrat pe strada Lugojului nr. 33, acolo unde șoferul și-a lăsat microbuzul cu numărul TM 99 CLB în mijlocul trotuarului, la colțul blocului, pe domeniul public, închizând efectiv orice cale de acces, astfel că cei ce ar fi dorit să treacă de marele obstacol din fața lor, ar fi trebuit să iasă pe șosea. De altfel, un polițist local, ieșit din tură, și probabil sătul de atâta muncă, nu a reacționat în vreun fel, văzându-și de drum, cu gândul, probabil, la patul său cald care-l aștepta acasă.

Cea de-a doua anomalie în ceea ce privește cuplul format din mașini și locuri de parcare a fost pe strada Simion Bărnuțiu 59 A. Un autoturism marca BMW, cu numărul TM 65 BYA, a fost parcat, la fel, exact în mijlocul trotuarului, flancat într-o parte de un gard viu, iar în cealaltă parte de câțiva copăcei, perfect camuflat între ele.

Desigur, locurile de parcare sunt o problemă a Timișoarei, precum și a altor multe orașe, însă nu au nimic de-a face cu nepăsarea și nesimțirea de care dau dovadă unii șoferi. Sigur, pentru a stârpi astfel de cazuri, oamenii legii ar trebui să acționeze cu cât mai mare promptitudine, să pună în aplicare legile și să sancționeze conform prevederilor. Doar că, atitudinea pe care a arătat-o și acel polițist local denotă exact opusul.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore