Teatrul Excelsior lansează ”New Drama” – concurs de dramaturgie pentru adolescenți

- Advertisement -

Inițiativa Teatrului Excelsior se adresează tuturor adolescenților care au scris sau doresc să scrie o piesă într-un act. După trimiterea textelor pentru concurs, o comisie formată din dramaturgi și regizori vor selecta 6 piese finaliste. Tinerii dramaturgi vor intra astfel în etapa a doua a proiectului, care cuprinde:
a. Workshop de scriere dramatică, susținut de regizori și dramaturgi cunoscuți pentru susținerea tinerilor interesați de teatru și scriere dramatică;
b. Spectacole lectură pe baza celor 6 texte finaliste, la Teatrul Excelsior;
c. Jurizare – un juriu, format din regizori și dramaturgi, va alege piesa câștigătoare a primei ediții New Drama;
d. Spectacol – piesa câștigătoare va fi montată la Teatrul Excelsior și va intra în repertoriul teatrului.

New Drama demarează, astfel, programul Excelsior Educațional, fiind primul dintr-o nouă serie de proiecte și evenimente al căror scop este educația prin teatru. Excelsior Educațional are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a unui act cultural (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii). Programul vizează un tip de instruire complementar educaţiei formale şi urmăreşte îmbunătăţirea orizontului cultural al copiilor, asigurarea unui mediu propice exersării şi cultivării diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi.

Adolescenții pot să trimită piesa într-un act, alături de o scrisoare de motivație prin care explică de ce își doresc să participe la New Drama, la adresa presa@teatrul-excelsior.ro, până la data de 16 februarie 2015.

Cele 6 texte finaliste vor fi anunțate pe data de 25 februarie 2015, urmând ca cea de-a doua etapă a proiectului să se desfășoare în perioada martie-mai 2015. Costurile de transport și cazare pentru adolescenții finaliști, care nu locuiesc în București, vor fi acoperite de organizator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Curțile interioare și fațadele Palatului Baroc vor fi reamenajate complet

Consiliul Județean Timiș continuă investițiile în patrimoniul cultural și...

Duminică, concerte live cu Raul Moro și Sonatic, la Bastionul Theresia

Duminică, 5 mai, Bastionul Theresia găzduiește două concerte live...

Ultimatumul rușinii: Primăria Timișoara își acoperă eșecurile cu amenințări

Într-un nou episod de aroganță administrativă, Primăria Timișoara, prin...

Din aceeași categorie

Curțile interioare și fațadele Palatului Baroc vor fi reamenajate complet

Consiliul Județean Timiș continuă investițiile în patrimoniul cultural și...

Duminică, concerte live cu Raul Moro și Sonatic, la Bastionul Theresia

Duminică, 5 mai, Bastionul Theresia găzduiește două concerte live...

Ultimatumul rușinii: Primăria Timișoara își acoperă eșecurile cu amenințări

Într-un nou episod de aroganță administrativă, Primăria Timișoara, prin...