Timișoara devine capitala artei contemporane timp de o lună. Ce eveniment va poposi în premieră pe Bega

- Advertisement -

Timp de o lună, Timișoara devine principala locație unde va putea fi admirată arta contemporană românească. Prima ediție a Art Encounters va avea loc în perioada 3-31 octombrie pe Bega. Evenimentul intitulat Aparență și Esență este curatoriat de Rainald Schimacher și Nathalie Hoyos, din Berlin.

În perioada evenimentului, Timișoara se va transforma, practic, într-o veritabilă galerie de artă contemporană. Peste 100 de artiști își vor expune lucrările în 17 locații diferite, cum ar fi Muzeul de Artă, memorialul Revoluției, Sinagoga din Cetate, Halele Timco sau Cazarma U, unde 12 galerii de artă contemporană vor prezenta mici expoziții. Art Encounters este unul dintre cele mai mari proiecte culturale care reunește Timișoara și Aradul, în cel de-al doilea oraș fiind reprezentat de patru expoziții, în trei locații: fabrica TEBA, Atrium Mall și Muzeul de Artă.

Evenimentul este conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual. Atât artiștii români, ale căror lucrări sunt recunoscute în România, dar și în străinătate, Horea Bernea, Ștefan Bertalan, Adrian Ghenie, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Paul Neagu, dar și alți artiști străini care cu opera lor fac referire la spațiul danubiano-pontic-carpatin, Saâdane Afif, A Kassen, Rosa Barba și Sophia Hultén, vor fi cei care vor facilita dialogul.

Foto: observatorcultural.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie