Până în secolul XVIII nu existau prea multe grădini cu flori in Cetatea Timisoarei. Acestea erau amenajate de obicei în incinta lacaşelor de cult şi a locuinţelor celor înstăriţi.
Soiurile de flori erau sădite de obicei printre zarzavaturi şi doar cele cu scop medicinal. La sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX oraşul începe să se dezvolte şi odată cu el numărul locuitorilor se măreşte, spaţiile de apărare din jurul cetăţii devin inutile ca urmare a dezvoltării noilor tehnici de apărare, drept pentru care se trece la amenajarea de parcuri şi spaţii în aer liber destinate promenadei şi relaxării.
În 1850 Cronin Cronberg guvernatorul de atunci al Timisoarei, dispune să se planteze arbori pe terenul viran dintre cartierul Fabric şi Cetate zona devenind astfel cea ce cunoaştem astăzi ca Parcul Poporului atribuindu-şi de drept titlul de cel mai vechi parc al oraşului.
În 1870 se începe plantarea de arbori şi flori între Cetate şi Iosefin pe locul unde in timp au existat mai multe cimitire dând naştere Parcului Central de astazi.
Tot în acelaşi an se dispune de către edili oraşului, odata cu sosirea la Timişoara a împăratului Franz Josef, amenajarea malului drept al Canalului Bega pe o suprafaţă de 90 000 metrii pătraţi si plantarea mai multor soiuri de arbori de foioase şi conifere precum şi covoare florale.
Mai târziu în anul 1876 se mută la Timişoara cel care avea să ridice oraşul la rangul de „Oraşul Rozelor”, Wilhelm Muhle. Importă tot soiul de arbuşti şi flori din toată Europa devenind astfel furnizorul Casei Imperiale şi Regale şi ocupându-se în totalitate de aranjamentele florale la vizitele oficiale ale împăratului Franz Josef, fiind decorat cu ordinul de merit „Crucea de aur cu coroana”.
În anul 188 crează primul soi de trandafiri denumit „Madame Josephine Muhle” un trandafir cu petale aurii şi albe.
Serele familiei Muhle în număr de 17 se întindeau pe o suprafaţă de 8200 de metrii pătraţi, vasta grădină întinzându-se de la malul Canalului Bega până în Piaţa Bălcescu de astăzi, poarta de intrare situându-se pe B-dul Mihai Viteazul acolo unde este şi reşedinţa familiei, ajunsa in zilele noastre o ruină.Pe terenul care familia îl donează în anii 1920, astăzi sunt construite Politehnica şi Universitatea de Vest.
După moartea sa în 1908 fiul său Arpad Muhle continua tradiţia tatălui său devenind furnizorul Casei Regale din România, el fiind deasemenea ales ca şi consultant ştiinţific la organizarea Parcului Cişmigiu din Bucureşti cât şi a Parcului Public din Sinaia.
Emblema Timisoarei ca Oraş al Parcurilor şi Trandafirilor actualul Parc al Rozelor a fost înfiinţat în 1891 când oraşul găzduieşte o expoziţie comercială şi industrială care a fost vizitată de însuşi împăratul Franz Josef împreună cu fiul său, parcul expoziţiei fiind realizat gratuit de Wilhelm Muhle parţial în stil francez şi parţial în stil englez el prezentând aici peste 300 de soiuri de trandafiri. Având de-a lungul anilor diferite denumiri cea de Parc al Rozelor o primeşte abia în 1928 când municipalitatea prezintă aici publicului colecţia de aproximativ 2000 de trandafiri care se aflau în grădinile particulare ale bănăţenilor. Tot în acest an Arpad Muhle împreună cu Societatea de Horticultura înfiinţează Uniunea Amicilor Rozelor din România.
În perioada interbelică grădinarii Timisoarei ajunseseră să producă sute de mii de trandafiri anual, iar în anul 1934 Parcul Rozelor avea să deţină în incinta sa peste 1400 de soiuri de trandafiri fiind considerată cea mai mare colecţie din sud-estul Europei.
Dacă în 1965 existau aici 1 200 de varietăţi de trandafiri, astăzi abia mai există 600. Cele 10 000 de fire de trandafiri existente acum ocupă un hectar (atâta cât teatrul de vară) şi sunt plantate pe opt grupe, în carouri în formă de romb, delimitate cu gărduleţe vii. Astăzi, Timişoara mai are puţini trandafiri dintre soiurile create aici odinioară, multe dintre ele dispărând în totalitate.
„Unul din cele mai rele lucruri legate de natura umana este ca tindem sa uitam sa traim. Visam cu totii la nu-stiu-ce gradina magica cu trandafiri in loc sa ne bucuram de trandafirii care cresc chiar in fata casei noastre.” Dale Carnegie
