ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Toma Supervizorul! Arhitectul-șef al Primăriei Giroc, rețeta succesului că poți învârti milioane de euro EXCLUSIV dintr-un salariu de bugetar

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Șoc și groază! Exact așa stau lucrurile pe raza comunei Giroc, păstorită de 24 de ani de pesedistul Ionel Toma, după seria de dezvăluiri a reporterilor de la vocetimișului.ro. Nimeni nu mai înțelege nimic! Cu atât mai puțin, locuitorii comunei. Și totuși, singurii care au priceput încotro se îndreaptă uraganul sunt, pe de-o parte angajații unității administrativ-teritoriale de la marginea Timișoarei. Pe de alta, oamenii politici, atât din PSD cât și din PNL, profitori și combinatori care au ținut cârca și au asigurat protecția ”dezvoltatorilor imobiliari”, mai bine de două decenii. Și nu gratis, ca să fie clar! O să se lămurească toată lumea, la momentul potrivit…

De când a început tăvălugul, unii funcționari au dispărut din Primăria Giroc, de săptămâni bune. Alții au intrat în concediu sau și-au suspendat contractele de muncă, pe o perioadă nedeterminată. Mai există o categorie care încearcă, acum, în al doisprezecelea ceas, după ce s-au înfruptat cu polonicul din borcanul cu miere, să-și salveze pielea și să facă tot soiul de înțelegeri. Pe principiul, gramofonul cântă, până se termină bateria! Și, nu cei din urmă, niște trepăduși care se dau peste cap, la ceas de seară, în câmp deschis, să-și pună la adăpost averile, proprietățile din străinătate, iahturile și investițiile în complexuri imobiliare de la malul Mării Negre.

Personal, le dorim succes tuturor. Noi ne vedem de-ale noastre. Căci, cine știe, cunoaște: toate, într-o viață bună și tihnită, încep cu o Dacia! Așa a debutat, în cariera de arhitect-șef al Primăriei Giroc, Florin Octavian Roman, când a debarcat în comuna de la marginea Timișoarei. Practic, a venit la lucru cu o Dacia. Una nou-nouță! Și asta o confirmă prima sa declarație de avere, datată pe 8 noiembrie 2010. Ulterior, până în 2020, așa cum rezultă din restul documentelor, depuse anual la Agenția Națională de Integritate, băiatul de mingi al primarului Ionel Toma și al ”dezvoltatorilor imobiliari”, nu iese, cu absolut nimic, în evidență.

Din contră, schimbă Dacia cu un Smart, Smart-ul cu un Hyundai, Hyundai-ul cu un Land Rover și, în cele din urmă, în 2015, Florin Roman se oprește la un Hummer. Și acesta nou-nouț! În rest, într-un deceniu de activitate, în slujba comunității de la marginea Timișoarei, singura sursă de venit, pe care a declarat-o arhitectul comunei Giroc, a fost salariul de bugetar: un venit anual de 40.974 RON. Adică, nici măcar 9.000 euro pe an! Totodată, în ce privește declarația de interese a lui Florin Roman, în toată perioada 2010-2020, există o singură mențiune. Una repetitivă, care nu ține de biznis, ci de calitatea de membru al sindicatului angajaților din cadrul Primăriei Giroc. Atât! Nimic mai mult!

Roiul de albine

Și, dacă Einstein ar mai fi trăit și l-ar fi cunoscut pe Florin Roman, cu siguranță, și-ar fi schimbat, în parte, teoria vizavi de albine. Ar fi menținut ideea ”stupului” dar, în mod cert, ar fi ajuns la concluzia că albinuțele nu sunt doar niște gingașe înaripate ci pot fi și bipede, ambidextre și vertebrate pentru că și acesta nouă specie aduce… miere, în comunitate. Este singura explicație logică prin care, dintr-un salariu, exclusiv de bugetar, sub 800 de euro pe lună, arhitectul-șef al comunei Giroc ar fi putut suporta, direct sau indirect, așa cum am demonstrat, în articolul precedent, rate de leasing pentru o flotă de circa 25 de autoturisme de lux: două Ferrari, două Lamborghini, Porsche, Mercedes-uri, Nissan GTR etc, a căror valoare depășește, lejer, milioane de euro.

Singura diferență de semantică, între teoria de viață a lui Einstein și cea a lui Florin Roman, este faptul că arhitectul-șef al comunei Giroc, chiar dacă a apelat la albinuțe și nu la trântori, a mascat ”stupul” celebrului teoretician, sub umbrela unor societăți comerciale, denumite, în termeni de specialitate ai ofițerilor anti-mafia, drept ”bidoane”. Practic, o interfață sau un soi de tampon. Mai exact, în argou, ”pușculițe”. Și, tot în investigația jurnalistică de ieri, v-am dat exemplele: SC Arh Elit SRL, SC Vertikal Project SRL, SC KF Concept SRL, SC Project Ace Studio SRL și SC VRG Concept Banat SRL. Un stup de societăți comerciale care, prin fire vizibile și invizibile, pe baza istoricului Oficiului Registrului Comerțului și a altor documente, duc spre Florin Roman, sub o formă sau alta.

Fără niciun dubiu, datele fiscale ale ”stupului”, așa cum rezultă din actele contabile depuse la ANAF, spun mult. Extrem de mult! Dar, mai mult decât orice, declarațiile fiscale 394, privind relațiile comerciale între firme, ale acestor entități harnice, închid cercul de interese. Aici se vede de unde intră și pe ce se duc banii! Practic, ”roiul de albine” polenizează, în foarte mare măsură, doar pe ansamblurile rezidențiale de pe raza comunei Giroc, dezvoltări imobiliare aprobate prin semnătura arhitectului-șef Florin Roman și a primarului pesedist, Ionel Toma. Încrucișările de documente, privind contractele civile, cash-flow-ul, autorizațiile de construire, certificatele de urbanism și PUZ-urile, sunt flagrante, așa cum veți vedea într-un episod următor. Azi, vom vorbi doar despre cifrele de afaceri ale acestor entități comerciale.

Și începem cu SC Arh Elit SRL, cu sediul în Timișoara pe strada Snagov nr 2/A, înființată în 1996 și care a aparținut lui Florin Octavian Roman, până-n anul 2009, când a debutat la Primăria Giroc. Ulterior, locul său a fost luat de părinții săi, Olga (69 de ani) și Ion Roman (78 de ani). Așa cum rezultă din documente oficiale, în perioada 2013 – 2018, cifra de afaceri a societății, conduse de seniorii arhitectului-șef și care nu apare în declarația de interese a angajatului Primăriei Giroc, începe să crească, exponențial: 2013 – 413.805 RON, 2014 – 799.716 RON, 2015 – 1.400.074 RON, 2016 – 2.893.820 RON, 2017 – 3.475.670 și 2018 – 2.619.471 RON. Practic, în cinci ani, de la an la an, biznisul a crescut. Ulterior, începând 2018, chiar dacă firma este încă activă, societatea a fost lăsată ”în conservare”, dovadă stau și cifrele pe 2019 și 2020, extrem de mici.

Lada cu zestre

Pe SC Vertikal Project SRL, așa cum rezultă din date oficiale, arhitectul Florin Roman a figurat ca asociat, în perioada 2006-2009. După care, în firmă au intrat părinții acestuia, Olga și Ion Roman, până în 2012 când societatea a fost preluată de un anume Gheorghe Avrămuță din Curtea de Argeș. Cert e că, la fel ca și SC Arh Elit SRL, și această ultimă entitate comercială figura cu sediul social la aceeași adresă: Timișoara, strada Snagov 2/A. Pe această societate, în anul 2008, a fost înregistrat un autoturism Hummer nou-nouț care, de altfel, se găsește și în declarația de avere a arhitectului-șef al Primăriei Giroc. Aici, cifrele de afaceri nu sunt deloc spectaculoase. Din contră!

În ce privește SC KF Concept SRL, actualmente cu sediul social în comuna Giroc, Calea Timișoarei nr. 69, dar cu fostul punct de lucru pe Snagov nr 2/A, a fost înființată, în 2009, de Ion Roman, tatăl arhitectului-șef Florin Roman. Bătrânul a ieșit din firmă în 2012, societatea fiind preluată de un alt arhitect, Caius Daniel Rișcuță, a cărui soție, cel puțin în perioada 2016-2019, Cristina Elena Rișcuță, a fost angajată ca și consilier juridic în cadrul Primăriei Giroc, așa cum rezultă din declarațiile de avere. Pe această societate, cifrele cresc pe perioada 2013-2017, astfel: 2013 – 161.110 RON, 2014 – 346.774 RON, 2015 – 554.245 RON, 2016 – 945.424 RON, 2017 – 1.460.764 RON. Azi, firma e pe 0!

Pe SC VRG Concept Banat SRL, înființată în anul 2016, unde acționar apare Olga Roman, mama arhitectului-șef al comunei Giroc – societatea plătește leasinguri, pe lângă alte autoturisme, pentru un Ferrari Lusso GTC 4 (valoare finanțată de 253.671 euro fără TVA), un Lamborghini Urus, un Lamborghini Aventador Roadster SVJ (valoare finanțată de 436.980 euro fără TVA) și un Mercedes G 400 D (valoare finanțată de 109.243 euro fără TVA)cifrele, în sistemul ANAF, stau exact așa, când vine vorba despre cash-flow-ul societății: 2017 – 498.494 RON, 2018 – 7.579.489 RON, 2019 – 9.860.818 RON și 2020 – 3.760.680 RON. Da, ați citit bine. Cifrele sunt cât se poate de corecte: milioane de euro au intrat în conturile unei bătrâne, iubitoare de viteză și plătitoare de leasinguri pentru Ferarri și Lamborghini. Și nici această firmă, înființată în 2016, nu apare în declarația de interese a arhitectului-șef al comunei Giroc, Florin Roman.

Cât despre SC Project Ace Studio SRL – plătitoare de leasinguri pentru un Ferrari 488 Pista Spider și un Mercedes GLE 530 AMGfirma are sediul social în comuna Giroc, pe Calea Timișoarei nr 69, exact la aceeași adresă la care funcționează și SC KF Concept SRL. Entitatea comercială a fost înființată în anul 2017 și aparține, în acte, din august 2020, lui Cătălin Gheorghe Coroiu. Înainte, asociați au fost Caius Daniel și Răzvan Sebastian Rișcuța. Iată ce zice ANAF despre cifra de afaceri a acestei societăți comerciale, aflate pe raza de competență a primarului Ionel Toma și a arhitectului-șef Florin Roman: 2017 – 645.292 RON, 2018 – 1.513.555 RON, 2019 – 2.724.029 RON, 2020 – 3.145.047 RON. Niciun dubiu asupra cifrelor! Aproape 2 milioane de euro!

Concluziile vă aparțin. Cu mențiunea că, azi, vedem numai vârful icebergului și sumele care au fost menționate, cel puțin până acum, sunt doar cele de la vedere. Despre celelalte vom vorbi, cât de curând, având în vedere că, după lungi și grele negocieri, reporterii voceatimișului.ro au primit acces la FONOTECA DE AUR: o colecție privată, constituită în timp, cu multă migală, trudă și profesionalism, dar păstrată pentru vremuri negre și tulburi! Exact cum sunt acestea!

Și, pentru cei care se întreabă, cu nerăbdare, când vor intra, în malaxor, atât viceprimarul liberal, Dan Vîrtosu, cumnatul nu mai puțin celebrului Puiu Minda Pascu, cât si băieții veseli de la Poliția Locală Giroc, vă spunem doar atât: cât de curând, grație voluntarilor care au răspuns “prezent” la apelul reporterilor de la voceatimisului.ro Hai, că o să fie fain și, la vară, cald. Extrem de cald…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore