Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Un echipaj SMURD din Timiș a devenit cel mai performant echipaj din vestul României. Din nou!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Faza zonală a Competiției Naționale de descarcerare și prim-ajutor calificat s-a desfășurat în perioada 16–18 iunie 2014 în Rapolt, Hunedoara. În cadrul acesteia au participat cei mai iscusiți şi experimentaţi pompieri din acest domeniu, din județele Timiș, Arad, Alba, Caraș-Severin și Hunedoara.

Lupta pentru locul întâi a fost cu atât mai strânsă cu cât fiecare pompier în parte a fost instruit să acţioneze operativ şi antrenat zi de zi, în plan real, în lupta pentru viaţă. Pe parcursul celor două probe, descarcerarea din vehicule şi acordarea primului ajutor calificat, cele cinci echipe au lucrat simultan, fiind apreciate atât îndemânarea şi rapiditatea, cât şi respectarea cu striciteţe a tehnicilor specifice armei pompieri.

Faza zonală a concursului s-a desfășurat în două etape, respectiv testarea deprinderilor salvatorilor și verificarea procedurilor de descarcerare și extragere a victimelor, simulate într-un accident rutier. Evenimentul, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Iancu de Hunedoara” al judeţului situat la Vest de județul Timiș, s-a încheiat pe data de 18 iunie 2014, cu premierea pompierilor din cadrul I.S.U. Timiș, echipaj care va participa în continuare la finala competiției, ce se va desfășura în perioada 5-7 septembrie 2014, la Oradea.

”Acest rezultat reprezintă o dublă satisfacție profesională. Pe de o parte demonstrează faptul că sistemul nostru riguros de pregătire funcționează, dar și faptul că avem în subordine oameni dedicați meseriei, profesioniști adevărați, cu care ne mândrim. Cetățenii timișeni și cei care ne tranzitează județul, pot avea încredere deplină în instituția pompierilor din Timiș”, a declarat inspectorul șef al I.S.U. Timiș, maior ing. Lucian –Vasile Mihoc.

Competiția națională de descarcerare și prim ajutor a ajuns la cea de-a treia ediție. I.S.U. Timiș a intrat în concurs pentru prima dată în anul 2013, clasându-se pe locul III la faza națională, imediat dupa I.S.U. Mureș și I.S.U. al Municipiului București. Anul acesta pompierii din Timișoara vor încerca să obțină rezultate cel puțin la fel de bune. După ce au demonstrat că sunt cel mai bun echipaj de descarcerare și prim ajutor calificat din vestul țării, acum merg mai departe în lupta pe plan național.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore