Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Vaporașele nu au ajuns, dar au primit deja nume: Decebal, Traian sau Huniade

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Deși timișorenii mai au de așteptat până când se vor plimba cu vaporașele pe Bega, primarul Nicolae Robu le-a ales deja nume ambarcațiunilor. Acestea sunt inspirate din istoria Timișoarei sau a României.

„Am stabilit denumiri pentru cele 7 vaporaşe. O să aibă denumiri diferite. Am considerat să mergem pe numele unor personalităţi istorice: Burebista, Decebal, Traian, Huniade, Savoya, Economu şi Glad. Remarcaţi că am luat din toate perioadele istorice cheie câte o personalitate. Evident că apare şi numele celui care a condus armatele române, în 3 august 1919, în Timişoara. Ideea de a merge pe personalităţi mi-a aparţinut, dar am discutat şi cu colegii”, a declarat primarul Timișoarei.

Primele două vaporașe au fost finalizate de firma din Galați, ai cărei angajați lucrează în prezent la cel de-al treilea. Potrivit contractului încheiat între municipalitate și firma din Galați, în valoare de 2,5 milioane de euro, trebuie livrate în orașul de pe Bega șapte ambarcațiuni până în 30 iunie 2016.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore