Colegiul „Ion Mincu” din Timişoara ar putea deveni o amintire. Asta după ce consilierii locali au votat, în cadrul şedinţei de plen de ieri, desfiinţarea unităţii de învăţământ şi mutarea elevilor care studiau aici la mai multe şcoli din oraş, în funcţie de specializare. Deocamdată proiectul votat de CLT este unul care rămâne la stadiul de oportunitate, pentru punerea lui în aplicare fiind necesar şi acordul conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
Viceprimarul Dan Diaconu a explicat motivele pentru care aleşii locali au votat pentru închiderea şcolii. „Sunt mai multe motive pentru care se întâmplă propunerea noastră ca oportunitate într-un astfel de demers. Pe de o parte pentru că s-a pornit de la ciclul primar şi ciclul gimnazial, în cadrul Liceului Mincu deşfrăşurându-şi activitea fosta şcoală generală numărul 26, în această perioadă a avut mari scăderi de efectiv de elevi pentru alăturarea cu şcoala Mincu. Avem două şcoli în aceeaşi zonă. Şcoala generală numărul 26 şi şcoala generală numărul 24. Şcoala numărul 24 ajunge foarte curând să îşi desfăşoare activitatea în trei schimburi, nu două şi şcoala numărul 26 are un număr sensibil mai mic de clase. Considerăm că prestigiul şcolii numărul 24 poate influenţa pozitiv şi procesul educaţional din şcoala numărul 26, acesta fiind motivul comasării pe zona primară. Pe zona vocaţională, clasa de Arhitectură ar urma să funcţioneze în cadrul Liceului de Arte, ambele profile fiind vocaţionale, ele fiind apropiate din punct de vedere al multor materii şi rezolvând din acest punct de vedere modul în care se desfăşoară activitatea la Tănăsescu într-un loc foarte potrivit pentru ambele profile. Clasa de Electronică ar urma să meargă la Ungureanu, acolo unde există deja o tradiţie şi mai multe clase de acest tip şi clasa de Construcţii la Colegiul Tehnic de Vest. În momentul de faţă suntem într-o propunere de reţea şcolară şi de divizare totală. Ea are un drum, către Inspectoratul Şcolar. O să vedem când primim avizul conform. Din ceea ce am discutat până acum, probabil că va fi de acord. Dacă nu îl primim, urmează să ne întoarcem cu reţeaua şcolară în plen, să votăm altă formă şi dacă CLT nu va vota, probabil că reţeaua şcolară se va aproba prin ordin de ministru”, a declarat acesta.
Foto: Arhivă