Imagini șocante la debutul noului an școlar, la Timișoara. Liceul Tehnologic Ion I. C. Brătianu (fost MIU) și-a deschis porțile pentru elevi într-o stare mai precară decât cea oferită de un penitenciar infractorilor. Autoritățile locale se ”apară” cu reabilitarea care urmează să aibă loc ”în curând”.
În urmă cu circa o lună, Vocea Timișului vă informa că una dintre cele mai centrale instituții de învățământ din Timișoara, Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu (cunoscut ca Liceul MIU), va avea parte de o reabilitare complexă în următorii doi ani, anunțul fiind făcut la acel moment de viceprimarul capitalei Banatului, Dan Diaconu.
Astăzi, la început de nou an școlar, reporterii ziarului nostru au fost prezenți la festivitatea de deschidere, eveniment la care nu a fost prezent picior de politician local (de cei mai ”mari” nici nu poate fi vorba) ori din cauză că nu are cu ce să se laude, ori de rușine față de condițiile mizere în care se prezintă instituția de învățământ.
Așa cum se poate observa din imaginile și înregistrarea video de mai jos, condițiile în care studiază sute de copii sunt asemănătoare, dacă nu chiar mai potrivite cu cele dintr-un penitenciar, sau scoală de corecție ca și cum elevii timișorenilor s-ar ”pregăti” pentru a ajunge la închisoare.
Ca un paradox, primarul Timișoarei, Nicolae Robu a fost prezent la deschiderea anului școlar la Colegiul Național Bănățean, acolo unde a luat cuvântul și, printre altele a spus că:
”În general ne preocupăm de educație, dar sunt câteva școli în oraș care și-au dovedit capacitatea, s-au dovedit a fi școlile de elită ale orașului nostru și noi ne mândrim cu ele, ne bucurăm că din ele ies elevi foarte bine pregătiți. Evident, le și ajutăm mai mult decât pe cele care au rezultate mai slabe”.
Revenind la Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu, solicitând un punct de vedere al unui reprezentant al autorităților publice locale, viceprimarul Timișoarei dă vina pe procesele interminabile de retrocedare, procese câștigate de Primăria Timișoara, instituție care are în plan, așa cum aminteam și la începutul materialului, reabilitarea și consolidarea construcției ultracentrale.
”Clădirea impozantă, situată în centrul Timișoarei, a fost subiectul proceselor de retrocedare, procese câștigate până în acest moment de către Primărie. În lipsa situației juridice clare, nu au putut fi abordate lucrări de investiții.
Am demarat imediat studiile preliminare și documentațiile pentru reabilitarea fațadelor, acoperișurilor și consolidări astfel încât această clădire să își recapete strălucirea. În anul 2019 a fost finalizat DALI – Documentația de Avizare a Lucrărilor pentru consolidări, reabilitări ale fațadei, acoperișurilor și tâmplăriei.
În 1 august au fost deschise ofertele pentru proiectare-execuție a operațiunilor menționate, în cadrul Liceului Ion I.C. Brătianu. Au fost înregistrate două oferte care se află acum în etapa de evaluare financiară. Estimăm finalizarea procedurilor de achiziție în următoarele două-trei săptămâni. Proiectul, cu valoare istorică și funcțională, estimat la peste 9 milioane de lei, poate fi astfel finalizat până în anul 2021. După execuția lucrărilor de consolidare și exterioare vom putea aborda curtea și lucrările interioare”, a precizat Dan Diaconu, pentru Vocea Timișului.
Așadar, până la momentul reabilitării construcției, atât la exterior cât și la interior, elevii uneia dintre cele mai centrale instituții de învățământ rămân să studieze în ”dărăpănătura” care adăpostește Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu, cu riscul unor accidentări care pot deveni fatale, deoarece tencuiala cade de pe pereți și în exteriorul clădirii, dar și în curtea acesteia.
De precizat că la deschiderea noului an școlar, la ”Liceul MIU”, nu au fost prezenți politicieni sau oameni de seamă ai urbei, nu au fost polițiști locali sau naționali care să ”explice” pericolele la care sunt expuși elevii, aici fiind prezenți jandarmii!