Scorpionii galbeni din Timisoara pleaca din nou in misiune, obiectiv Afganistan

- Advertisement -

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au participat marţi, 8 ianuarie in Timişoara, la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii din Afganistan a Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions”. 514 ostasi de la Unitatea din Chișoda, care face parte din Batalionul 2 Manevră “Scorpionii Galbeni”, vor fi dislocati in cadrul efectivelor pentru normalizarea situatiei, într-o nouă misiune de mentinere a păcii.

Este un moment emoţionant, înălţător, aici, la Timişoara, unde peste 500 de bravi militari ai naţiei române, o naţie mândră şi demnă, pleacă în cel mai periculos loc din lume. Şi-au asumat această responsabilitate cu mândria de a fi român şi cu demnitatea ostaşului de a-şi face datoria atunci când naţia i-o cere”, le-a spus celor prezenţi la ceremonie ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa.

Ministrul Mircea Duşa le-a transmis militarilor care pleacă în Afganistan că îi va susţine şi le va asigura condiţiile necesare îndeplinirii misiunilor: „noi, românii, şi eu, în primul rând ca ministru, suntem obligaţi să facem eforturi deosebite şi le vom face în aşa fel încât dumneavoastră să aveţi asigurate condiţiile materiale şi financiare în vederea îndeplinirii misiunii pe care o aveţi.

Ca ministru al apărării vă doresc, în preziua plecării dumneavoastră în misiune, să vă întoarceţi sănătoşi acasă şi vă urez sănătate, succes şi, pentru că suntem la început de an, tradiţionalul La mulţi ani!„.

La festivitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, judeţene şi ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare, familiile şi rudele militarilor Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions”.

Militarii Batalionului 2 Manevră „Yellow Scorpions” vor îndeplini în zona de responsabilitate din Provincia Zabul, timp de şase luni, misiuni menite să asigure un climat de securitate oportun transferului responsabilităţilor către forţele de securitate afgane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

Targul de Craciun din Timisoara are patinoar uriaș! Vezi programul complet!

Târgul de Crăciun din Timişoara aduce, în acest an,...

FOTO Centrul Timisoarei, ticsit cu noi cosuri de gunoi scumpe! Sunt si patru in 50 de metri

Municipalitatea timișoreană a cumpărat peste 50 de coșuri de...

Patru militari romani au fost raniti in Afganistan

Patru militari români au fost răniți astăzi, în jurul...

Targul de Pasti din Timisoara se deschide maine. Vezi PROGRAMUL!

Târgul de Paști organizat de municipalitatea timișoreană se deschide,...