Peste 300 de forțe de ordine, au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.
Sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La acțiune au participat 346 de forţe de ordine, fiind verificate 102 societăți comerciale, precum şi 117 de mijloace de transport persoane, dintre care 93 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 316 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 91.700 de lei. Dintre acestea, 27 de sancțiuni în valoare de 11.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar 289 în valoare de 79.950 de lei, au fost aplicate pentrunerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19.