In apararea justitiei: Forta Civica si Societatea Timisoara cu jalba in protap in fata tribunalului Timis

- Advertisement -

Societatea Timişoara organizează miercuri, 23 ianuarie, ora 12, în faţa intrării de la Tribunal, pe strada Ţarcului, un protest în apărarea independenţei justiţiei supusă unui asalt fără precedent prin trusturile de presă subordonate unor politicieni cu procese şi dosare penale. Prin acest protest se doreşte un semnal  civic pentru apărarea instituţiilor statului de drept. Cu aceasta ocazie se va da citire unui Apel public al Societăţii Timişoara adresat doamnei Viviane Reding, comisar pentru justiţie al Consiliului Europei.

Stimată doamnă Viviane Reding,
Comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie a Comisiei Europene

Noi, cetăţeni ai oraşului Timişoara, participanţi la revoluţia din 1989 şi autori ai unei Proclamaţii istorice pentru APĂRAREA drepturilor omului şi democraţie din martie 1990, ţinem să ne exprimăm public îngrijorarea faţă de atacul fără precedent al unor politicieni şi trusturi media împotriva tuturor instituţiilor statului de drept din România, mai ales Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea Constituţională, Agenţia Naţională de Integritate, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii. Atragem atenţia că aceste atacuri propagandistice sistematice sunt organizate de politicieni cu dosare penale în slujba cărora se află trusturi de presă precum postul de televiziune Antena 3 – proprietate directă a unui politician fost securist, mare om de afaceri.

Stimată doamnă comisar, ne exprimăm convingerea că veţi urmări, împreună cu structurile de conducere europene, lupta civică din România pentru drepturile omului, pentru statul de drept şi pentru independenţa instituţiilor care combat corupţia. Dacă nu vom izbândi în această LUPTĂ a societăţii civile româneşti, există pericolul ca fărădelegile şi abuzurile să cuprindă întreaga comunitate europeană şi să pună în pericol speranţele noastre comune.

Cu stimă,
Societatea Timişoara

 

Forţa Civică Timiş trage un semnal politic de alarmă şi acţionează ca un partener al societăţii civile pentru apărarea instituţiilor statului de drept.  În acest sens, sprijinim acţiunea de protest organizată de Societatea Timişoara în faţa intrării Tribunalului Timiş, pe strada Ţarcului,  miercuri, 23 ianuarie 2013, de la ora 12 şi invităm membrii şi simpatizanţii noştri să participe la acest eveniment civic.

Protestul, aşa cum reiese din comunicatul transmis de către Societatea Timişoara, este menit să atragă atenţia şi să amendeze asaltul politic fără precedent al USL asupra Justiţiei.

Atragem atenţia că politica de incitare la violenţă şi nesocotirea regulilor de funcţionare a statutului de drept dusă de trusturile de presă înregimentate politic şi conduse de politicieni cu procese şi dosare penale reprezintă un atac la regulile democratice.  România, la aderarea la Uniunea Europeană, şi-a asumat ferm obligaţii privind asigurarea independenţei justiţiei iar USL, formaţiunea aflată la putere şi care trebuie să respecte aceste obligaţii, atentează prin aceste acţiuni la bunăstarea cetăţenilor şi la viitorul naţiunii.

De asemenea, Forţa Civică Timiş susţine şi aderă la scrisoarea deschisă pe care Societatea Timişoara o adresează comisarului european pentru Justiţie Viviane Reding.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Protest în comuna Uivar, după schimbarea pe șest a viceprimarului liberal

Aproape 100 de persoane s-au mobilizat, ieri, în fața...

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Premiile Societății Timișoara: Augustin Lazar primeste ”Speranta”, Tudorel Toader ia ”Secera si Ciocanul”

Biblioteca Centrală Universitară ”Eugen Todoran” va găzdui, vineri, decernarea...