Alertă de gripă și viroze respiratorii la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara! A crescut alarmant numărul îmbolnăvirilor

- Advertisement -
Ultimele zile au adus o creștere a numărului copiilor, dar și al adulților cu infecții cu virusul gripal sau cu viroze respiratorii. În secțiile de boli infecțioase ale Spitalului Victor Babeș sunt internați, în prezent, trei copii în vârstă de 4 ani, fiecare cu gripă și unul cu o stări febrile. De asemenea, a crescut numărul copiilor și adulților ce au fost consultați în Ambulatoriul unității sanitare, dar nu au necesitat internare.

A crescut numărul de cazuri, și era, de altfel, și normal să se întâmple așa după ce nu s-au mai purtat măștile de protecție, odată cu ridicarea restricțiilor. Am observat în ultimele zile un trend ascendent în ceea ce privește cazurile de gripă și viroze respiratorii. Majoritatea, din fericire, sunt forme ușoare, iar pacienții pot fi tratați acasă, evident, sub monitorizarea medicului de familie. Din păcate, sunt și cazuri cu complicații , care necesită internare. Trebuie spus că noi preluăm toate cazurile de infecții respiratorii care au nevoie de suport spitalicesc, atât copii, cât și adulți. Cei mici vin la spitalul nostru ,în cele mai multe cazuri , după un consult inițial făcut la Spitalul de Copii Louis Turcanu”, spune Teodora Moisil, medic primar boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Medicii unității sanitare recomandă ca, în cazul apariției unor simptome de viroză sau gripă, îndeosebi în cazul copiilor, să se ia legătura imediat cu medicul de familie care poate recomanda un consult. Depistarea gripei se poate face în unitățile medicale, unde se prezintă pacientul simptomatic, folosind un test antigripal. Boala se tratează în spital sau la domiciliu, după caz, folosind medicație specifică, antivirală.

Trebuie să facem distincția între virozele respiratorii și virusul gripal. În cazul virozelor respiratorii semne precum febra , tusea ,starea de oboseală, rinorea, uneori durerile în gât sunt de intensitate mai redusă. În cazul gripei, simptomele sunt mult mai accentuate și persistente. Gripa debutează brusc,cu febră și cefalee. Febrei, care poate să ajungă și la 39 de grade, i se adaugă durerile musculare, frisoanele, o tusă seacă, dar și o stare de oboseală marcantă și chiar weezing (respirație șuierătoare). Gripa poate duce la complicații ,cel mai frecvent pulmonare dar în cazul copiilor vorbim și de laringite sau complicații în sfera ORL, asta dacă nu este tratată la timp”, spune Teodora Moisil, medic primar boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

În ambele situații este necesară izolarea pacientului pentru a nu transmite mai departe boala. Pe lângă medicația specifică și simptomatică,se recomada și consumul cât mai mare de lichide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Medicii infecţionişti trag un semnal de alarmă! A crescut numărul cazurilor de pneumonii comunitare

În fiecare zi, 10-12 pacienți se prezintă în Ambulatoriu...

Mamografii gratuite la Spitalul Victor Bebeş din Timişoara, pentru depistarea precoce a cancerului de sân!

Spitalul Victor Babeş din Timişoara se alătură campaniei de...

Orice pacient trebuie să aibă dreptul la o a doua opinie medicală! Recomandarea medicilor de la „Victor Babeş”

Solicitarea unei reinterpretări, în cazul unei investigaţii imagistice, sau...

Aparat unic în vestul țării pentru testarea funcțională pulmonară, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara!

Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara are...