Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Schimbări majore în secțiile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș! Primăria face investiții de aproape 14 milioane de lei

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Secțiile ATI ale Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, vor fi modernizate! Spitalul deservește populația județului și a regiunii de vest a țării, organizarea sa fiind de tip pavilionar. Cele 2 compartimente cu specific ATI asigură asistența medicală specifică pentru pacienții din întreaga unitate. În acest moment, cele două structuri ATI se află în 2 zone separate, la o distanță apreciabilă una de cealaltă.

Reamenajarea vizează compartimentele ATI care vor fi regrupate la parter în corpul C5, care va fi reabilitat integral. Clădirea are subsol, parter și un etaj și este într-o stare necorespunzătoare, iar ATI necesită  condiții speciale, mediu curat, cu temperatură și umiditate controlate, lipsit de germeni patogeni și cu facilitățile aferente actului medical.

Investiția nouă presupune:  demolarea anexei și realizarea unei intrări noi acoperite în clădire, cu refacerea scărilor de la intrare și realizarea unei rampe sau a unei platforme elevatoare pentru persoane cu dizabilități; reamenajarea interioară a secției ATI prin: recompartimentări din materiale ușoare de tipul pereților ușori din gipscarton și panouri metalice antibacteriene de tip sandwich; desfacerea unor ziduri nestructurale; desființarea unor uși/goluri și închiderea lor; realizarea de noi goluri de uși/treceri noi.

Clădirea are subsol, parter și un etaj. Parterul corpului C5 conține Secția de Chirurgie Toracică. Aceasta se va muta în alt pavilion, iar spațiul rămas va fi amenajat pentru ATI. În urma lucrărilor va rezulta: spațiu filtru pentru personal, boxă pentru curățenie, spațiu de odihnă pentru personal, hol, spațiu de depozitare a lenjeriei curate, 3 cabinete, un oficiu, 12 saloane ATI, cu câte un pat, spații pentru sterilizare, depozitare instrumentar steril, vestiar filtru, spațiu pentru pregătirea pacientului, camera de gardă, izolator ATI, recepție și alte spații. La nivelul parterului, se vor realiza trei accese: al pacienților, al personalului medical și al vizitatorilor. Va urma zona de recepție și sălile de așteptare. Pe secția ATI, accesul pacienților se va face din zona filtru pacienți către holul filtru, în funcție de riscul epidemiologic aferent fiecărui pacient. Secția va avea 2 zone: o zonă cu risc epidemiologic ridicat și una cu regim normal de funcționare. Saloanele vor avea suprafața minimă/pacient de 12 mp. 

Valoarea estimată a contractului de proiectare este de 206.258 lei fără TVA. Contractul va avea două etape. Etapa I presupune elaborarea și predarea Proiectului Tehnic, însoțit de Detaliile de Execuție și se consideră încheiată odată cu obținerea Autorizației de Construire. Termenul de predare a Proiectului Tehnic și Detaliilor de Execuție este de 30 de zile de la emiterea ordinului de începere, iar termenul maxim de depunere a documentației complete este de 90 zile de la emiterea ordinului de începere. Etapa II se referă la asistenţa tehnică din partea proiectantului pe durata investiției.

Sursa de finanţare este bugetul local.

Valoarea totală a investiției este de 13,9 milioane de lei cu TVA inclus.

- Advertisement -
Ioana Danciu
Ioana Danciu
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore