voceatimisului.ro a intrat în posesia unor discuții aprinse de pe grupurile interne ale primarilor liberali care nu fac altceva decât să (re)confirme faptul că filiala PNL Timiș este, din nou, în fierbere și un adevărat cazan sub presiune. De această dată, revolta edililor nu mai are legătură cu stilul de management al administrației județene și nici cu combinațiile, pe sub masa, de la sediul partidului ci cu scandalul de presă în care este implicat și cu care este asociat, în primul rând, președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Și, așa cum era de așteptat, dezvăluirile de ieri din revista Cancan i-au pușcat direct în față președintelui liderului PNL Timiș, onorabilul și respectabilul Alin Nica! Și nu numai lui ci și șambelanului său, fostul comisar Iosif (Borsetă) Nicoară care, într-un moment de euforie, l-a adus la masa de joc a deciziei politico-administrative pe globetrotter-ul monden și pseudo-interlop, (re)numitul Cristian Birlic din Pădureni-Șag. Mai nou, domiciliat în Dubai, după stagii intense de pregătire prin Elveția!
Cert e că, după ce petarda a explodat în CJT, la fel de repede s-au întins și nervii primarilor liberali. Și asta se vede de pe grupul intern ”Primari PNL 2021” acolo unde, primul care a aruncat cu piatra și a încercat apele, într-un mod dibace și elegant, a fost edilul de Ghiroda, Ionuț Stănușoiu: ”Domnule președinte, puteți să ne spuneți ceva despre subiectul acesta?”. Și, la întrebarea adresată lui Alin Nica a atașat un link activ din revista Cancan. După fix 22 de minute, mai marele CJT a răspuns: ”Atac din partea lui Grindeanu și al unora dintre colegi”. Și după alte 2 minute, mai marele PNL Timiș revine la mesajul său și pune ”colegi”…între ghilimele.
Bun, dincolo de exprimările lingvistice, morfologice și de sintaxă ale președintelui CJ Timiș, care seamănă tot mai mult cu cele ale șefului său de cabinet, în discuția de pe grupul primarilor liberali a intervenit, pe bună dreptate, și întâiul comunei Valcani, Dragoș Buicu: ”Alin, cred că ar trebui spus numele colegilor, altfel suntem bănuiți cu toții. Am spus și eu o părere”. Și sare imediat în apărarea onoarei președintelui PNL, tocmai primarul de Satchinez, Florin Cheaua: ”Eu nu aș comenta informațiile apărute într-un ziar de scandal, dar sunt sigur că domnul președinte ni le va spune când ne vom întâlni la întrunirea primarilor”.
Adevărul e că primarul de Valcani a tot insistat să obțină o lămurire, tocmai pentru a elimina suspiciunile generalizate formulate de Alin Nica, dar președintele CJT nu a mai răspuns. Totuși problema a fost lămurită, în stil liberal, de aceeași portavoce de la Satchinez: ”Dragoș, dacă Alin ni le va spune numele colegilor aici, mâine va fi o nouă știre. Ce nu ai înțeles?”. Chiar și primarul de Tomești, Costel Medelean, a dorit un răspuns ferm și o reacție pe măsura circului public: ”Din păcate, ziarul de scandal cum spui tu a fost și va fi preluat si de alte publicații. Cred că trebuie o clarificare nu nouă cât neapărat o explicație publică și contracarată această știre, dacă se poate…”
Ca ursu-n bârlog
Și Alin Nica nu a contracarat nimic! A spus un monosilabic ”no comment” și, într-un alt ziar, s-a făcut că nu știe cine este Cristian Birlic, că nu-l cunoaște, că nu își aduce aminte de el. Numai povești nemuritoare! Dar știe că, în spatele manevrei de presă, e Sorin Grindeanu! O altă snoavă, menită să țină loc, la modul convenabil, de bau-bau, fără nicio probă sau vreo explicație subsidiară! Din păcate pentru Alin Nica, voceatimișului.ro poate proba, dincolo de orice bănuială că, cel puțin de data aceasta, nu ministrul transporturilor este în umbra dezvăluirilor de presă! Poate că Grindeanu și-ar fi dorit să-i ”rupă capul” președintelui CJT, cu care se află în contre pe subiectul hub-ului logistic de la Aeroportul ”Traian Vuia” de vreo două luni de zile dar, cu siguranță, golurile nu se pot înregistra, nici în dreptul și nici în favoarea pesedistului!
Și până Alin Nica își face curaj să pronunțe numele și prenumele ”conpiratorilor” politici – că au fost trei la număr! – vă reamintim că toată manevra, conform căreia societatea Clarion din Dubai, patronată de șeicul Anyian Kutty, ar urma să investească într-un hub de transport din perimetrul Aeroportului ”Traian Vuia”, a fost una strict de imagine. Exact asta rezultă dintr-un alt schimb de mesaje private, de această dată dintre Iosif Nicoară, în calitate de șef de cabinet al președintelui CJ Timiș și Cristian Birlic, un soi de bell-boy al ”investitorului strategic” și un personaj monden care expune avuția altora, pe pagina sa personală de Facebook, doar ca să dea bine… la gâște.
Și, Har Domnului, așa cum rezultă din probatoriul celor de la revista Cancan, combinatorul Birlic a avut păsăret la CJ Timiș, din plin! Un stol întreg de înaripate, care i-au căzut la picioare, mai ales după ce i-au vizualizat pagina oficială de Facebook, unde fostul locatar de pe raza comunei Pădureni se rupe în figuri prin locații luxoase și la bordul unor mașini de sute de mii de euro! Niciuna a lui! Și asta o știe toată Timișoara, locul pe care l-a lăsat în urmă, cu mai mulți ani, Birlic. Cert e că nu l-a lăsat oricum, ci cu datorii, în spate, de zeci de mii de euro, un lucru despre care fostul polițist de ”Crimă Organizată”, Iosif (Borsetă) Nicoară, este imposibil să nu fi știut!
Una peste alta, mesajele dintre șambelanul președintelui Alin Nica și combinatorul Birlic sunt cât se poate de elocvente, spumoase și dovedesc, în primul rând, disperarea fostului polițist de a se face util președintelui PNL Timiș, de a aranja întâlnirea cu șeicul Kutty de la Clarion și de a se alege măcar cu… o fotografie care, mai apoi, să fie aruncată în public și prezentată ca o mare realizare. Și, din toate conversațiile prezentate de Cancan mai rezultă un lucru. Mai exact că, nici măcar în ziua întâlnirii, românașii nu erau foarte convinși dacă tete-a-tete-ul cu șeicul Kutty va avea sau nu loc:
Iosif Nicoară: Despre întâlnire, poate vrea să ne vedem la sediu la Kutty, în special pentru poză. Văd ce zice și te anunț după ora 10.
Cristian Birlic: Ok. Unde vreți voi. Iosif Nicoară: Ce distanță e de la tine la ei la sediu?
Cristian Birlic: 30 de minute dacă nu e trafic. Iosif Nicoară: Ai putea veni cu Khaldoun după noi? Cu mașina lui?
Cristian Birlic: La ce oră?
Iosif Nicoară: Îți spun după ce vorbesc cu Alin (n.r. Alin Adrian Nica, președintele CJ Timiș). Cristian Birlic: Ok.
Iosif Nicoară: La ora 14 să fie Khaldoun aici, te rog. Neața. Cum stăm cu investitorul? Venim încolo? Salut! Ce vești ai?
Într-un alt context, șeful de cabinet al președintelui CJ Timiș, în disperarea de a organiza eventul din Dubai cu ”investitorul” lui Birlic, a pus umărul la treabă așa cum a știut el mai bine și cum a învățat din protocolul MAI:
Iosif Nicoară: Asta e adresa de e-mail. Nu am primit nimic până acum.
Cristian Birlic: Îl sun imediat și te anunț. Mâine verifică de ce nu a ajuns. Vezi că am ajuns la Timișoara, vreau să te văd.
Iosif Nicoară: Să ne organizeze Adi un prânz la el. Să pregătească un prânz bun. Sau cina. 04.02 sau 25.02, când ar fi mai bine pentru voi să veniți încoace?
Cristian Birlic: Am vorbit cu Kutty și cel mai bine pentru noi ar fi 16-17 februarie să venim, ce zici?
Iosif Nicoară: În principiu e ok, confirm cu președintele și îți spun. 17.02 e ok. Așa rămâne. Să faceți e-mail către noi și demarăm toate procedurile.
Un lucru e sigur! Din cauza scandalului, încă de ieri, primarii liberali s-au organizat și au discutat despre incident. Mai exact, ce e de făcut, în continuare! Cu siguranță, de data aceasta, nu se vor mulțumi doar cu capul lui Iosif (Borsetă) Nicoară. Și nici nu vor înghiți, pe nemestecate, varianta lansată de șeful administrației județene, chiar pe grupurile interne de comunicare, că în spatele ”atacului” se află deputatul-ministru Sorin Grindeanu. Că doar nu pesedistul Grindeanu l-a pus în capul mesei lui Alin Nica pe Iosif Nicoară și vizavi pe coțcarul Cristian Birlic. E clar acum?!
Nica e un caracter infect. Un parvenit, sluga lui Sandor.
Sorinel e tot in zona, dar macar nu e sluga.