Documentele prezentate de Alfred Simonis arată clar că celula 2 a deponeului este supraîncărcată, cu mult peste capacitatea autorizată. Studiile, inclusiv cele făcute pe banii Retim, confirmă acest lucru. Garda de Mediu a recunoscut oficial situația și a dispus închiderea celulei din 20 octombrie. Măsura vine prea târziu, dar dezastrul e deja produs: peste 200.000 de metri cubi de levigat toxic mocnesc sub pământ, cu risc major de contaminare a solului și a apelor.
În loc să răspundă pentru aceste fapte, Retim face ceea ce știe mai bine: contestă. Contestă măsurători, contestă studii, contestă hotărâri prin care Aradul și Hunedoara au acceptat să preia gunoiul Timișului. Strategia e simplă, blochează orice soluție și lasă mizeria pe străzi. Așa arată șantajul corporatist practicat pe spatele unui județ întreg.
Dar această poveste nu e doar despre un operator, ci și despre umbrelele politice care i-au permis să funcționeze așa. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, tace vinovat atunci când ar trebui să explice de ce Primăria – acționar majoritar la Retim – nu ridică un deget pentru a opri acest scandal.
Fritz preferă să se pozeze zâmbitor cu ministra Mediului, userista Buzoianu, într-un PR ieftin care nu rezolvă nimic. Pozele dau bine pe Facebook, dar nu scot levigatul din sol și nici gunoiul din străzi. În timp ce Fritz joacă rolul edilului preocupat de mediu, realitatea e că gunoiul administrat de societatea la care Primăria are acțiuni depășește limitele legale și otrăvește județul.
La fel de absentă este și ministra Mediului. În loc să intervină ferm, să taie în carne vie și să explice oamenilor ce măsuri ia statul, Buzoianu se mulțumește cu poze protocolare și discursuri sterile. În fața unui scandal cu ecouri penale și financiare, reacția ministerului se rezumă la liniște asurzitoare și complicitate prin pasivitate.
Între timp, cetățenii sunt cei care plătesc. Au plătit taxa pentru sortare, dar gunoiul lor a fost aruncat la grămadă. Au plătit taxa pentru fondul de mediu, dar operatorul ar fi constituit doar 60-70% din bani. Au plătit ca groapa să fie închisă ecologic, dar riscă să plătească încă o dată, pentru că ecologizarea s-ar putea să nu fie acoperită. În schimb, Fritz își face campanie cu sloganuri despre „MAFIE”, iar ministra useristă pozează în aliată a comunității.
Realitatea e simplă. Groapa de la Ghizela e plină, levigatul curge, Retim face profit, iar politicienii fac poze. Grupul RER își exportă câștigurile în Germania, iar timișorenii rămân cu factura, cu mizeria și cu riscul unei crize a gunoaielor. Așa arată managementul deșeurilor în varianta germană aplicată la Timișoara: ingineria gunoaielor, nu a soluțiilor.
