Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor discută cu UNICEF problematica educaţiei în România

- Advertisement -

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor – Angel Tîlvăr (deputat PSD) a purtat o serie de discuţii cu reprezentantul UNICEF România – Sandie Blanchet pe tema educaţiei din România.” În special aspecte ce ţin de iniţiativele legislative din domeniul educaţiei, abandonul şcolar, calitatea în educaţie, adaptarea planurilor curriculare şcolare la noile realităţi economice şi sociale, violenţa în şcoli şi consumul de droguri în rândul tinerilor. “ – a spus deputatul Angel Tîlvăr

În cadrul întâlnirii dintre cei doi reprezentanţi s-a stabilit trimiterea studiilor realizate de UNICEF către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor. Studii ce ţin de iniţiativele legislative din domeniul educaţiei.  Mai mult decât atât, s-a cerut punerea la curent a tuturor parlamentarilor performanţele programului de prevenire a absenteismului şi a abandonului şcolar “Hai la şcoală” – program UNICEF.

Temele discuţiei de ieri, miercuri 9 octombrie,  au mai fost şi problematica violenţei în şcoli, a consumului de droguri în rândul elevilor şi importanţa privirii educaţiei ca o prioritate naţională şi sub aspectul finanţării. “România ar trebui să analizeze costurile investiţiei în educaţie din perspectiva rezultatelor pe termen lung şi mediu” – a spus deputatul PSD.

Ca şi concluzie, cei doi reprezentaţi – Angel Tîlvăr şi Sandie Blanchet au fost de comun accord asupra nevoii pentru o strategie concretă de combatere a abandonului şcolar. Mai este nevoie şi de găsirea unei soluţii în privinţa rezultatelor deosebit de slabe înregistrate de tinerii de până în 15 ani la testele efectuate la nivel european cu privire la citit, scris, analiza textelor.

“Am încurajat şi încurajez astfel de întâlniri pentru că doar astfel se pot crea colaborări între instituţii, ce dau naştere unor proiecte comune ce vin în sprijinul cetăţenilor.” – a spus Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor – Angel Tîlvăr.

UNICEF este mandatat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să promoveze protecţia drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora şi să mărească posibilităţile copiilor de a-şi valorifica la maxim potenţialul.

Sursa foto: www.ziare.com/www.unicef.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

La noapte trecem la ora de vară!

În această noapte, România trece la ora de vară....

Marilen Pirtea: “Taxa pe viciu”, efecte economice negative in cascada. Romania catre recesiune!

Deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei...

Ceai de poveste, la Biblioteca Universitatii Politehnica din Timisoara

Studenții din anul II de la Facultatea de Arhitectură...

Cantam ”La multi ani, Romania!”, la Timisoara, de 1 Decembrie! Vezi programul zilei Centenarului!

”La mulţi ani, România!” este titlul manifestării organizate în...

Expozitie cu ”Temple si Sinagogi din Romania”, la Timisoara

Consiliul Județean Timiș, Biblioteca Județeană Timiș ”Sorin Titel”, Mitropolia...