Anunţul conform căruia circulaţia pe podul Michelangelo şi peste noul subpasaj, în direcția axei sud-nord, va fi deschisă în primele două săptămâni ale lunii noiembrie s-a dovedit a fi amăgitor. Traficul încă este sedat iar lucrările continuă.
Primarul Nicolae Robu priveşte, însă, totul cu o atitudine nicidecum altcumva decât pozitivă şi vinovată este, desigur, vremea. „Până la temperaturi de minus cinci grade se va mai lucra, dar când temperaturile vor coborî sub minus cinci grade trebuie să ne oprim pentru că așa cer prescripțiile tehnologice. Se va deschide circulația până la finalul anului. Acolo subcontractorii și-au făcut treaba foarte bine, o rămânere în urmă are antreprenorul general cu partea care îi revine. Noi, per ansamblu, am reușit, într-un timp care reprezintă o treime din durata totală a contractului, să efectuăm mai mult de 50% din totalul lucrărilor pe care le presupune acel șantier, deci nu putem vorbi de întârzieri per ansamblu, ci dimpotrivă, de devansări ale termenelor, doar că sunt anumite dificultăți care se întâmpină mereu.” a declarat acesta.
Promisiunile, de data aceasta, sunt mai realizabile, mai inconvenabile dar realizabile, „Deschidem circulația pe o formulă provizorie, care să ne permită decongestionarea traficului. Provizoratul va dura până în aprilie, cel mai probabil. Amenajarea se va face din buget separt. E o porțiune de 20 de metri unde se va pune asfalt pe care îl vom da jos în primăvară”, a mai declarat edilul timişorean.