- Advertisement -
Viviane Reding a declarat pentru ziarul iranian Tehran Times că: „În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen”, anunţă Mediafax.
Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne (J.A.I.) va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile, a anunţat săptămâna trecută Preşedinţia lituaniană a Consiliului Uniunii Europene, mai notează agenţia de presă.