Regia Autonomă de Transport Timişoara a transmis astăzi, miercuri – 11 decembrie, metoda exactă de obţinere a gratuităţii transportului în comun aprobată de Consiliul Local.
Conform comunicatului de presă eliberat de RATT, de mâine – 12 decembrie, cetăţenii pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun. Pentru a beneficia de gratuitate aceştia trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate personal şi o adeverinţă de venit obţinută de la locul de muncă.
RATT reaminteşte că doar anumite persoane pot beneficia de această gratuitate valabilă până în 15 ianuarie – cei cu domiciliul stabil în Timişoara şi cu un venit de sub 2000 de lei/lună.
Cei care nu au în momentul de faţă un card RATT, îl pot ridica de la chioşcurile lor, pe baza buletinului şi a adeverinţei de venit. Cei care au deja un card RATT, trebuie să se prezinte cu el pentru a fi activată gratuitatea, desigur tot cu adeverinţa de venit şi buletinul de identitate.
Abonamentele gratuitate, vor fi eliberate de mâine 12 decembrie, la chioşcurile RATT din zonele următoare: Piaţa 700, Intrarea Doinei nr. 2, buclă Torontal, Lipovei, Piaţa Traian, Modern, AEM, Dâmboviţa, Pod Calea Şagului, Piaţa Bălcescu, Gara de Nord, Bulevardul Sudului, Traian Grozăvescu, Strada Cluj.
„Beneficiarii de gratuităţi vor semna la chioşcurile RATT o declaraţie pe propria răspundere în acest sens.” au transmis reprezentanţii RATT.
Sursa foto:infoo