Urmăresc de câteva luni un spectacol din ce în ce mai imbecil. Un spectacol care ne face părtaşi fără voie, în calitate de încasatori sub centură. Urmăresc, ca şi dumneavoastră, ce fac cu vieţile noastre cei pe care i-am trimis cu mânuţa noastră să ne hotărască destinele, sub aspect social, economic şi nu numai.
Au dus mai departe, în aceste luni, politica de falimentare a ţării şi de înstrăinare a resurselor, pe mai nimic. N-au creeat locuri de muncă, ba chiar s-au gândit să-i forfeteze un pic pe cei care au curajul să-şi frământe vieţile în câte o firmuliţă proprie, pentru o pâine.
S-au pus pe re-croit România, pe calapodul baronimii locale, în numele descentralizării. Şi-au pus neamuri, fufe şi pile în funcţii, se “omenesc” între ei cu nişte salarii ceva mai mari, că deh… „este inadmisibil ca un primar al unui municipiu de mărimea şi complexitatea Timişoarei să aibă salariul de 5.900 de lei”, ca să citez un clasic în viaţă.
Şi-au dat dreptul la 7 cenţi sau câţi or fi în total, din litra de benzină şi motorină pe care om cumpăra-o noi la anul. Ne-au dat “şansa” să fim mai mari şi mai tari de la întâi ianuarie- în cheltuieli! Pe gaz, curent şi toate cele…
Dar staţi! Iată, defapt, primele dovezi că n-au uitat de noi! Căci ocupăm un mare loc în preocupările lor- noi am putea dezechilibra macro-economicul dacă alocaţia pentru copii ni s-ar indexa cu nici doi lei. Am putea ameninţa super-strategia bugetară dacă am arăta cu degetul, că timişoreni, către nişte promisiuni de campanie făcute să ne mângâie la emotie- amintiţi-vă de Spitalul Louis Turcanu… Aşa că unii dintre ei ne-au plantat palmieri pe străzi, ca să ne asigure că pruncii noştri pot adormi şi cu celelalte o mie de poveşti de prin serai.
Sigur că lista de mizerii care ne-au adâncit în sărăcie, umilinţă şi batjocură poate fi mai lungă. Doar le-am trăit împreună, cu toţii! Dar mai adaug doar un exemplu pe lista asta.
Ceea ce m-a scârbit întru totul a fost episodul în care politicenii au încercat să-şi pună bine viitorul, prin modificarea codului penal. Printr-un vot care le punea pe umeri haina super-imunitatii, haina hoţiei nepedepsite. Vă vine să credeţi că UN SINGUR PARLAMENTAR DE TIMIŞ s-a opus unei asemenea legi hidoase?
Chiar nu mai suport!
Nu pot decât să mă întreb. De ce doar unul? Unde este exemplul marilor politicieni bănăţeni care făceau România dodoloata şi o apărau murind prin închisori, în numele nostru şi al principiilor? Unde sunt timişorenii demni, cu piepturi goale, care răsturnau în ’89 un sistem dictatorial? Unde suntem NOI?
Eu sunt aici, de azi înainte. Să fiţi şi voi, cu încredere! Dacă nu ne apărăm singuri, nu ne apară nimeni. Nu mor caii când vor câinii. Şi nici caracterele când vor lichelele!
