Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

După 24 de ani. Gânduri pioase şi întrebări

- Advertisement -
Aşa a şi rămas. Doar că de atunci, de la sfârşitul primului trimestru dintr-a şaptea, nu i-am mai văzut zâmbetul. Iar în locul acelei sclipiri din ochi, nu am mai găsit multă vreme decât tristeţe. Se împlinesc 24 de ani.

Au început manifestările omagiale, seriile de cuvântări, depunerile de coroane… Trec şi cele de anul ăsta. Şi, fără să simţim, se va face şi sfertul de secol de la acel decembrie. Poate măcar acum ar trebui să ne oprim din cavalcada zilnică, pentru un moment de sinceritate cu noi înşine.

Pentru o clipă de adevăr. Sunt multe lucruri nelămurite din Timişoara acelui decembrie. Nu ştim nici astăzi cine erau oamenii despre care martorii primelor zile spun că nu păreau timişoreni şi îi întrebau pe cei din jur dacă localnicii se vor implica în număr mare în proteste. Nu ştim de ce, înaintea primelor focuri de armă, soldaţii au fost ţinta constantă a provocărilor.

Sau cum au fost improvizate atât de “spontan” obiectele cu care spărgeau din prima şi fără vreo zgârietură vitrine uriaşe sau cu care rupeau şenile de tancuri acei necunoscuţi. Sau cum de a acţionat “mulţimea” atât de eficient în multe situaţii, prin metode care te fac să te gândeşti la tehnicile specializate de guerilă urbană.

Iar dacă te pui pe o documentare minuţioasă asupra evenimentelor şi a contextului, în loc de răspunsuri, te trezeşti cu tot mai multe întrebări. Cu toate astea, nu mă voi putea întreba vreodată dacă la Timişoara “a fost sau n-a fost”. Fiindcă zecile de mii de timişoreni ieşiţi atunci în stradă din apartamentele îngheţate, înfometaţi, umiliţi şi cu gândul la viitorul copiilor, au făcut cu siguranţă revoluţie. Am trăit acele momente, am fost acolo. Nu mă poate minţi nimeni!

Mă întreb, totuşi, altceva: ne-a ieşit revoluţia? S-a împlinit? Sau a reuşit, mai degrabă, cealaltă revoluţie? Aceea cu iz de laborator, peste care dai când te apuci de făcut puzzle-ul ultimelor trei decenii…

Mă întreb asta cu amărăciune şi văzând ceea ce putem vedea cu toţii. Că magazinele ne sunt pline, dar cu mărfurile altora. Că mii de fabrici s-au închis, că am atins un nivel de sărăcie neimaginat în urmă cu 24 de ani, că mulţi dintre noi aşteaptă cu sufletul la gură să mai treacă o iarnă cu bine.

Că electricitatea produsă chiar de noi se scumpeşte galopant, fiindcă aşa au cerut unii de afară. La fel şi gazul, în mare măsură provenit din propriile resurse. Că liberă trecere a graniţei, cerută atunci, la revoluţie, s-a transformat în pribegia a milioane de români care îşi caută un rost şi o pâine printre străini, de multe ori în condiţii umilitoare. Că nu mai poţi, dacă eşti sincer, să vorbeşti despre “economia românească”, pentru că din ea a rămas mai degrabă o sumă de mecanisme şi terminaţii economice ale altora.

Că în spitalele noastre poţi muri cu zile din cauza subfinantarii, că unele dintre şcolile noastre au fost evacuate sau plătesc chirie şi că oricum educaţia nu mai e ce a fost odată, fiindcă aşa se vrea.

Că pădurile ne sunt trimise la export, că ne sunt date resursele pe mai nimic, că de la 1 ianuarie se dă liber la vânzarea pământului către străini. Că din armata noastră au rămas câteva unităţi, cât de făcut parade şi trimis în misiuni de mercenariat prin te miri ce colţuri ale lumii şi că înzestrarea ei se face cumpărând pe bani grei fiare vechi de la străini.

Că ne-am pricopsit cu datorii pe câteva generaţii şi cu o clasă politică ce ne batjocoreşte fără pic de resentiment de 24 de ani, în numele intereselor proprii şi ale stăpânilor de afară…

A cui revoluţie a învins? A noastră sau a celorlalţi?

După 24 de ani, e din nou 17 decembrie. E zi de doliu în oraş. Una dintre străduţele sale poartă acum numele tatălui Valentinei. La colţul altei străzi din Girocului, marmura unei cruci strânge cu răbdare semnele trecerii timpului. Acolo a căzut tatăl colegului Juganaru. Peste tot prin oraş se aprind lumânări zilele acestea. La fel şi în restul României. Odihnească-se împăcate sufletele celor căzuţi în acel decembrie!

PS: Dacă greşesc cu ceva prin aceste rânduri, corectaţi-mă. Dacă simţiţi că pe lista neîmplinirilor aţi mai adăuga, adăugaţi. Dacă mai aveţi timp, nervi sau vreme, spuneţi ce aveţi pe suflet în comentariile voastre!

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore