Vecinii noştri aniversează pe 20 octombrie 70 de ani de la eliberarea Belgradului de către trupele armatei roşii. Grosul manifestărilor este plasat câteva zile mai devreme, pe 16 octombrie, dată la care vine în capitala Serbiei preşedintele rus. Când accesezi pagina de engleză a colegilor de breaslă de la b92 începi să cântăreşti greutatea momentului. Afli din declaraţiile premierului Alexandar Vucic că sârbii sunt foarte mândri de „victoria asupra fascismului” la care au luat parte. Şi că preşedintele Vladimir Putin va asista la cea mai mare paradă militară organizată la Belgrad în ultimii 40 de ani. Apoi ai parte de o subliniere făcută de premierul vecinilor: discuţiile din timpul vizitei se vor concentra pe viitorul relaţiei dintre cele două ţări. Relaţii care, în opinia lui Alexandar Vucici, sunt bune, dar ar putea fi şi mai bune şi pline de succes pe viitor. Acelaşi premier ţine să adauge că sunt multe de făcut în beneficiul ambelor ţări…

Te opreşti, apoi, asupra unui articol recent din ediţia electronică a celor de la the guardian. Articol ce semnala apariţia cazacilor pe străzile din Banja Luka, cel mai mare oraş din partea sârbească a Bosniei-Herţegovina. La plimbare şi comemorări, cu nici două săptămâni înainte de 12 octombrie, când în statul fost-iugoslav au loc alegeri. Presa din Sarajevo publică fotografii cu liderul „vizitatorilor”, Nikolai Djakonov, care ar fi condus o unitate de cazaci implicată în recenta ocupare a Crimeei. Mai aflăm ca Milorad Dodik, lider prin Republica Srpska, promite că va declara independenţa regiunii sârbeşti din Bosnia, dacă va câştiga alegerile.

Ei… de aici încolo, toată situaţia începe să se ţi se prezinte într-o cu totul altă anvergură. Iar întrebările încep să curgă. Dacă, de exemplu, declaraţiile recente ale Victoriei Nuland şi ale lui George Friedman, fondator al Stratfor şi specialist în geopolitică, ar trebui citite în altă cheie decât cea în care ne-au fost nouă prezentate? Nuland avertiza difuz dar vehement, asupra culcatului cu urechea pe articolul 5 din statutul NATO. Ăla care prevede că un atac armat împotriva uneia dintre ţările-membre va fi considerat automat unul împotriva tuturor statelor din alianţa. Iar Friedman avertiza că România trebuie să fie capabilă să se apere singură. Şi că toate măsurile luate de Statele Unite ale Americii pentru consolidarea flancului estic al NATO depind de eforturile României de a se apăra singură… Urâte gânduri!

Mă rog, sunt doar întrebări şi gânduri. La care îmi permit să adaug un singur sfat: smulgeţi-vă, mai- mari ai presei româneşti, din „spectaculoasa” cursă către Cotroceni, măcar pentru câteva clipe. Şi faceţi privirea roată… Sau măcar înarmaţi-vă şi cu alt gen de întrebări pentru candidaţi! Că prea se întâmplă lucrurile astea lângă noi…

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.