În cadrul penultimei conferinţe de presă ţinute la sediul PP-DD din Timişoara, Adrian Diaconu – preşedintele PP-DD Timiş şi deputat în Parlamentul României a vorbit despre subiectele cele mai importante ale acestei săptămâni, printre care modificările la codul penal.
DESPRE MODIFICAREA CODULUI PENAL
„De marţi până astăzi aud din partea politicienilor scuze despre cum au votat şi despre necesitatea actelor normative supuse votului şi cum „Bau Bau” se ascunde de această dată în ambasadele şi instituţiile europene” – a afirmat deputatul Adrian Diaconu. „În Comisia Juridică se discutau în mod de urgenţă un pachet de legi ce urmăreau modifcarea codului penal şi procedura, conform căruia statutul parlamentarilor va fi scos de dedesubt reglementărilor funcţionarului public. În regim de urgenţă au fost puse pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor fără a vedea scriptic ce înseamnă acel act normativ, am avut o reţinere pentru că ni se solicita un vot în orb.„
„A luat o foarte mare amploare faptul că am votat împotriva acestui proiect de lege, un act de eroism. Sincer au fost foarte puţine voturi împotriva, nu puteau schimba ponderea trecerii actului dar măcar din postura de parlamentar nu mi-am votat imunităţi, privilegii şi nu m-am pus la adăpost pentru fapte trecute sau viitoare care vor încălca legea.„
DESPRE CANDIDAŢII PP-DD PENTRU ALEGERIILE EUROPARLAMENTARE
Preşedintele PP-DD Timiş Adrian Diaconu a vorbit şi despre candidaţii doriţi de partidul pe care îl reprezintă pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc anul viitor în mai.
„Primele locuri sunt ocupate de cei ce pot fi locomotive internaţional: Dan Diaconu, Simona Mann, Diana Voiculescu, Liviu Neagu, Radu Orzata şi candidaţi din cadrul organizaţiilor judeţene care au obţinut scoruri bune în cadrul alegerilor locale şi parlamentare de anul trecut” a declarat Adrian Diaconu.
DESPRE LEGEA MINELOR
„Am votat împotriva legilor minelor deoarece exploatarea resurselor la modul în care ni se propune ne-ar confirma ca suntem colonie şi nu reuşim să valorificăm resursa prin prelucrare ulterioară tot la noi de către români şi întreprinderi româneşti. Cu impozite şi taxe plătite aici, şi doar să exportăm afară.” – Adrian Diaconu