Despre cum ar mânca şi Becali o sarma de sărbători

Conform unui articol publicat de Gândul.ro, George Becali cel Încarcerat ştie ce vrea anul acesta de la Moşul, o zi de libertate pentru a o petrece alături de cei dragi, „să mănânce şi gura lui o sarma, nişte şorici”, să serbeze ziua „la pretenarul său, Jesus Christ” şi să dea euro colindătorilor. Conform surselor, avocatul lui Becali a declarat la un post de televiziune că pregăteşte un memoriu care va fi adresat preşedintelui Băsescu.Solicitarea va fi depusă la începutul săptămânii viitoare, decizia finală urmând să aparţină conducerii penitenciarului şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Astfel, în toiul scandalului privind proiectul legislative referitor la amnistie şi graţiere, „nea Gigi” s-a trezit, hodoronc-tronc, că lui nu îi place la zdup şi, dacă se poate, el ar vrea să ia o pauză. În caz că nu înţelegeţi, „ce mare lucru bă, o ecuaţie?Faci 18% din X = Y, înlocuieşti pe Y în a doua ecuaţie, faci o ecuaţie de gradul 1 cu două necunoscute şi după aia spui X + Y = suma totală şi-l scoţi pe Y şi după aia scazi din suma totală pe X şi îţi dă Y ” ( explicaţie exclusivă G. Becali ). Aşadar, rămâne de văzut dacă Gigi va fi „free” cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă. După cum spune el, ” nu mai e mult până mai e foarte puţin”. Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare (sau nu).

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

spot_imgspot_img

Din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img