Ultimul nume anunţat ce va urca, în vară, pe scena JazzTM se poate mândri cu un portofoliu muzical extrem de bogat. Cunoscut drept emblema jazz-ului mondial, Al a descoperit tainele muzicii de la vârsta de patru ani, când cântă alături de fraţii săi în Milwakee, Wisconsin.
Cânta de drag, din distracţie şi plăcere, făcând parte dintr-un trio condus de George Duke, ce susţineau concerte într-un club modest de jazz. Relocarea artistului în Los Angeles îl expune, în scurt timp, în scena naţională, apărând pe o reţea de televiziune alături de Johnny Carson, Merv Griffin, David Frost şi Mike Douglas, asociindu-se cu chitaristul Julio Martinez şi cu comicii John Belushi, Bette Midler, Robert Klein, David Brenner, Jimmie Walker într-o faimoasă comedie a vremii, „The Improv”. Anul 2000 reprezintă debutul primului său album la casa de discuri GRP, „Tomorrow Today”, care a fost lansat în Statele Unite ale Americii.
Al Jarreau este, de asemenea, şi posesorul unei stele în „Hollywood Walk of Fame” datorită premilor primite de-a lungul carierei, ceea ce i-a întărit statutul câştigat: unul dintre cei mai buni cântăreţi ai generaţiei sale. Premiile Downbeat Critics Award, printre care – Best Vocalist of the Year fiind câteva dintre distincțiile primite, datorită stilului său unic de interpretare şi a timbrului vocal inconfundabil. De-a lungul anilor, a colaborat cu Miles Davis, George Duke, Joe Sample, George Benson, Chick Corea, Quincy Jones, Natalie Cole, Nancy Wilson, Rick Braun şi mulţi alţii. Al Jarreau mai este cunoscut pentru scrierea şi interpretarea coloanei sonore a serialului de televiziune “Moonlighting” (1984-1989), al cărui staruri au fost Bruce Willis și Cybil Sheperd. A concertat în cele mai importante săli de concert şi a urcat pe scenele celor mai prestigioase festivaluri din lume iar în data de 10 iulie, revine în România, pentru fi prezent la JazzTM, împreună cu Joe Turano, John Calderon, Mark Simmons, Chris Walker şi Larry Williams.
sursă foto: chaplinentertainment.com