Veşti bune pentru învăţământul românesc: 1.000 de microbuze noi, destinate transportului elevilor, sunt pe drum

- Advertisement -

Fie că nu existau bani pentru achiziţionarea de microbuze şi se recurgea la soluţia încheierii unor contracte cu transportatori veroşi care practicau, în unele cazuri, tarife demne de compania aeriană Lufthansa, fie că se achiziţionau câteva microbuze, dar acestea nu puteau fi folosite prea mult timp din cauza lipsei de fonduri de întreţinere şi de reparaţii, copii din mediul rural din România au avut mai mereu dificultăţi în urmarea cursurilor şcolii acolo unde erau nevoiţi să parcurgă câţiva kilometri sau poate chiar câteva zeci pentru a participa la orele de curs.

Prin intermediul unei recente declaraţii făcute de premierul Victor Ponta ne parvine, în sfârşit, o veste îmbucurătoare: în următoarea perioadă, vor fi achiziţionate nu mai puţin de 1.000 de microbuze şcolare! Într-o prima fază vor intra în patrimoniul şcolii româneşti un număr de 600 de astfel de vehicule, restul de 400 făcând obiectul unei a doua faze de achiziţii.

„Toate solicitările în acest sens sosite din partea diferitelor administraţii locale vor fi onorate de Guvernul României, prioritare fiind interesele elevilor şi nu culoarea politică a primarilor care au formulat aceste solicitări. Presupun că vă imaginaţi, deja, că această veste nu produce acelaşi entuziasm în absolut toate mediile, cel puţin acei transportatori care, citându-l pe primul ministru, practicau preţuri mai mari decât taximetriştii din capitala Franţei, nu vor fi extrem de fericiţi de această veste. Ce să-i faci, nu poţi fi mereu abonat la banul public, încercând să faci profit pe seama unor părinţi care fac, de cele mai multe ori, eforturi financiare deosebite pentru a-şi trimite copiii la şcoală!” spune deputatul Angel Tîlvăr.

Ca lucrurile să fie complete, cu aceeaşi ocazie, Ponta a anunţat şi reluarea programului de renovare a celor 500 de unităţi de învăţământ a căror reabilitare a demarat cu ani buni în urmă, dar apoi a fost abandonată în diferite stadii de realizare de guvernele anterioare. Pentru acest obiectiv vor fi alocate 200 de milioane de euro care provin din fonduri europene, restul sumei, până la acoperirea finanţării integrale, fiind completat prin alocaţie bugetară.

„Aşadar, veşti din cele mai bune pentru şcoala românească. Personal, ca preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport nu am decât să mă bucur şi să-mi doresc cât mai multe astefel de veşti îmbucurătoare atunci când este vorba de sistemul naţional de educaţiei. Oricum, prin adoptarea acestor importante decizii, actuala echipă de la Palatul Victoria dovedeşte, odată în plus, faptul că acolo unde există bunăvoinţă şi competenţă problemele se rezolvă rapid şi eficient, indiferent cât de grele ar părea ele la o primă vedere!” mai spune Angel Tîlvar.

Foto:jurnaluldenordvest.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Undă verde pentru următoarele 20 de tramvaie Bozankaya! Acestea vor fi livrate lunar, începând din primăvară

Primarul Dominic Fritz a semnat comanda pentru livrarea următoarelor...

Un ardelean în vizită la New York

Un ardelean intră într-un bar la New York. Barmanul...

A sunat clopoțelul pentru elevii din Timiş! Peste 100.000 de copii din judeţ, încep astăzi şcoala!

Aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari au început...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie