3 puncte „salvatoare”. Poli Timişoara învinge Viitorul, la Chiajna. Alexa ia primele puncte ca antrenor!

- Advertisement -

Etapa cu numărul 25 a însemnat etapa revenirii pentru Poli Timişoara. Echipa condusă de pe banca tehnică de Dan Alexa s-a impus la capătul unui joc mai animat decât ce ne-au obişnuit alb-negrii în era Şunda.

Meciul de la Chiajna a început slab pentru bănăţeni, care, la prima ocazie la poarta adversă au reuşit deschiderea scorului. Momentul s-a petrecut în minutul 19, când Nanu centrează perfect pentru „capul” lui Szekely, care marchează după o pauză de mai bine de patru luni. După un timp în care elevii lui Alexa au dominat ostilităile, cu numai două minute înainte de pauză, elevii lui Bogdan Argeş Vintilă aveau să forţeze şi să reuşească egalarea prin reuşita lui Băluţă, iar la cabine se intra cu 1-1.

Repriza secundă debutează cu o nouă ocazie în dreptul oaspeţilor, însă Szekely, după o cursă de câţiva metri şi două driblinguri nu mai are suficientă putere să-l învingă pe Balauru cu un şut de la 20 de metri. Meciul se joacă pe contre, iar după o ratare a lui Gavra, Băluţă cere penalty la un contact cu Morariju. Minutul 65 aduce din nou fericirea în tabăra oaspeţilor. Poliştii scapă pe contratac, iar Nanu, într-un duel unu-la-unu cu Balauru îl învinge pe goalkeeper-ul de la Viitorul, iar scorul devine 1-2. Larie putea egala din nou situaţia pe tabela de marcaj, dar şutul său de la mare distanţă ocoleşte buturile lui Nuno Claro, care a fost din nou providenţial în minutul 82, la şutul lui Tănase. Partida se încheie cu scorul de 1-2, iar bănăţenii mai iau o gură de oxigen în lupta pentru rămânerea în priul eşalon. Totodată, Alexa câştigă primele puncte de la preluarea echipei, Poli având o victorie şi o înfrângere cu noul „principal” pe banca tehnică.

Viitorul (Voluntari): Balauru, Benzar (c), Puţanu, Larie, Toşca, Lazăr, Daminuţă (min.73-Vână), Băluţă, Gavra, Cârstocea (min.46-Tănase), Axente (min.81-Ţâru). Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.

Poli Timişoara: Nuno Claro, Belu, Mera, Şeroni, Morariju, Petre (c), Bărbuţ (min.58-Boldea), Gorobsov (min.51-Poparadu), Trandu, Nanu, Szekely (min.90-Kneeshaw). Antrenor: Dan Alexa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...