Timișoara – orașul porcilor și oilor? Animalele pasc la marginea drumurilor de acces în „orașul european de cinci stele” FOTO

- Advertisement -
Deşi municipalitatea se străduie din toţi rărunchii (sau poate nu) să câştige competiţia desemnării Capitelei Culturale a Europei pentru anul 2021, o bună parte din timişoreni sunt cam mult în urma civilizaţiei unui „oraş european de cinci stele” – aşa cum ne place fiecăruia dintre noi să spunem despre oraşul în care locuim.

Chiar dacă există legislaţie locală, care împiedică acest lucru, timişorenii, fie în zone „marginale”, fie în cele centrale, încă îşi agaţă chiloţii, ciorapii şi alte articole mai mult sau mai puţin vestimentare pe sub geamuri sau în „afara” balcoanelor, iar asta arată ca „nuca-n perete” atunci când priveşti o clădire istorică de mare valoare arhitecturală, să spunem.

O altă problemă majoră, în ceea ce priveşte omul „de rând”, este cea legată de „păşunile” de pe marginile Timişoarei, acolo unde „pasc” toate orătăniile, de la zeci de câini comunitari, la sute de oi şi, azi mi-a fost dat să văd şi PORCI! Nu, din păcate nu e o glumă proastă şi nici nu are legătură cu faptul că astăzi este 1 aprilie!

În urmă cu mai puţin de două săptămâni am ieşit din oraş pe Calea Şagului, însă cu mult înaintea ieşirii de pe teritoriul administrativ al Timişoarei, chiar pe câmpul din faţa CET Sud am rămas mut de uimire să văd că, la nici un metru de marcajul longitudinal de pe marginea carosabilului se aflau câte sute de mioare, cu tot cu ciobanul… aferent. GRAV, din punctul meu de vedere, întrucât expresia „efectul de turmă” chiar de aici a pornit cândva. E suficient ca una să dea buzna pe şosea că şi restul devin „angajate în trafic”.

Imaginea care m-a făcut să-mi „dau cu părerea” datează de astăzi, şi este cea în care apar doi porci (animalele cu patru picioare care se regăsesc de obicei în cocina de la bunica, de la sat) care pasc nestingheriţi la marginea aceleiaşi şosele – Calea Şagului, şi a fost postată de un cunoscut personaj din Timişoara, a cărui nume prefer să nu-l fac public pentru că omul nu are nicio treabă cu ceea ce am scris eu mai sus.

Din păcate nu am luat şi câteva cadre cu turmele de oi de pe marginea drumului, dar sunt convins că sunt destui timişoreni care pot confirma existenţa lor în zonă, iar rufele atârnate sub geam sau în afara balconului le-am zărit printr-o simplă scoatere de cap pe geam… chiar dacă exemplul din imagine nu reflectă o clădire-monument istoric!

E trist stimabili timişoreni! E şi mai trist „stimată” Poliţie Locală! Probabil nici punerea în practică a Hotărârior de Consiliu Local, care prevede sancţiuni, nu vă intră în atribuţii, iar noi ne vrem oraş european de cinci stele şi capitală culturală?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie