România se adâncește în sărăcie (P)

- Advertisement -

Astăzi, România nu mai produce nici cât să-și acopere plata salariilor bugetarilor și a pensiilor. Și atunci, soluția este să creezi locuri de muncă, sprijinind mediul privat. Dar cine să investească si să creeze locuri de muncă  la noi sub avalanșa de taxe, de legi proaste, de privatizări eșuate, de incompetență și de corupție?”  ne-a explicat candidatul PDL pentru colegiul 3 Timișoara, Balint Petrescu.

”În perioade cu potențial de creștere economică,  în niciun caz nu  te imprumuți pentru plata salariilor și pensiilor, așa cum singur a recunoscut Ponta, ci te împrumuți pentru investiții cu care să alimentezi economia națională. Totul pentru a crea condițiile necesare apariției noilor locuri de muncă, ce pot aduce un plus de bunăstare, astfel încât să poți rambursa împrumuturile și să rămâi cu ceva după tot acest efort.”, spune Petrescu

”O altă de măsură care absolut obligatorie  în România ar fi combaterea evaziunii fiscale și a corupției. S-au făcut pași importanți în această direcție, în timpul guvernării PDL și datorită unor oameni ca Monica Macovei care a implementat în această direcție legi importante, din care nu vreau sa amintesc decât una: confiscarea averilor provenite din infractiuni, iar cel mai important aspect  legat de această lege, pe lângă trimiterea în închisoare a infractorilor, este faptul că acești bani se confiscă și ajung în visteria statului și pot fi folosiți în investiții sau  la plata salariilor și pensiilor.

Din păcate,  evaziunea fiscală și-a reluat creșterea accelerată sub PSD, conform rapoartelor Consiliului Fiscal, și se ridică la 14% bugetul României, mai mult decât bugetul cumulat al educației și sănătății. Doar din evaziunea fiscală, România nu încasează anual aproape  10 miliarde euro doar din TVA.

Vă spun aceste cifre pentru că, dacă acest fenomen ar fi stopat și nu încurajat de baronii PSD,  ne-ar ajunge să plătim 100 de euro în plus pe lună pentru fiecare salariat bugetar (1,2 milioane persoane) și pentru fiecare pensionar (5,4 milioane români). Ne-ar mai ajunge să construim 300 de km de autostradă anual, e adevărat, la prețul corect al pieței, fără renta corupților PSD.

Pentru ca România să-și revină din acest haos economic, e nevoie de lideri puternici și onești. Dacă nu facem ceva, dacă nu luăm poziție față de aceste derapaje,   țara noastră, sub guvernarea PSD, așa cum ne-o arată cifrele,  se va adânci  în  sărăcie. ”, conchide  Balint Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie