În a treia zi de desfăşurare a acţiunilor în judeţele limitrofe frontierei cu statele non-UE, respectiv Ucraina (Satu-Mare, Maramureş şi Suceava), Moldova (Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi Serbia (Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş), peste 350 de poliţiştii au acţionat pe raza judeţului Timiş.
Ieri, au fost controlate 29 de unităţi comerciale, instituite 53 de filtre rutiere de către echipele mixte şi verificate în bazele de date peste 260 de autovehicule. Ca urmare a măsurilor întreprinse, poliţiştii au constatat 26 de infracţiuni de natură judiciară, economico-financiară şi la regimul circulaţiei rutiere, 24 dintre acestea fiind în flagrant delict. 33 de persoane sunt bănuite de comiterea acestora.
Polițiștii au aplicat 612 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 180.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere. 479 dintre acestea au fost pentru abateri prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind sancţionaţi 149 de vitezomani.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 9.500 de ţigarete şi două arme neletale, a căror valoare se ridică la 5.800 de lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 65 de permise de conducere şi retrase 10 certificate de înmatriculare.
Imagiile au fost surprinse astăzi, în cea de-a patra zi a acțiunii polițiștilor.
[responsive_youtube