Șofer recalcitrant ”potolit” de polițiștii de la Rutieră, în plină stradă, la Timișoara! De ce a fost urmărit ? VIDEO

- Advertisement -

Miercuri, 17 septembrie 2014, la orele prânzului, un echipaj de Poliție se deplasa cu autospeciala dinspre Prefectură spre Parcul Poporului, iar în fața polițiștilor era un Volkswagen Golf 4 de culoare gri. Șoferul mașinii a virat dreapta imediat după Podul Decebal însă nu și-a continuat drumul pe Splaiul Nistrului ci a întors imediat, trecând peste linia continuă marcată pe carosabil și evitând în ultima secundă o femeie aflată pe trecerea de pietoni.

Echipajul de poliție, văzând că șoferul Golf-ului a comis mai multe abateri de la lege, a pornit sirena și girofarurile și au luat urma tânărului, care virase imediat pe bulevardul 3 august 1919, unde a apăsat pedala de accelerație la maxim. Văzând că este urmărit de oamenii legii, tânărul a virat dreapta violent, după Parcul Poporului intrând pe strada Episcop Joseph Lonovici – o stradă ”înfundată”.

Bărbatul aflat la volanul mașinii germane a parcat mașina, însă, chiar dacă aceasta nu se oprise de tot, a sărit din autoturism și a fugit printre boscheți pe trotuar unde s-a dat drept un simplu pieton. Polițiștii, ajunși imediat la fața locului l-au văzut și l-au prins, iar la tentativa de legitimare, șoferul, un IT-ist angajat la Bosch Timișoara, a devenit extrem de agitat încercând chiar să fugă, dar oamenii legii l-au imobilizat imediat. Acesta a refuzat să se legitimeze devenind foarte recalcitrant. Văzând toate acestea, polițiștii au încercat să-l ia pe sus să-l bage în autospecială pentru a-l duce la sediul IPJ Timiș pentru cercetări.

După ce unul dintre ”spectatorii” scenei a început să filmeze, bărbatul a început să susțină că polițiștii nu-l lasă să se legitimeze și că vor să-l ia cu forța, în timp ce el n-a făcut nimic, după care și-a ”amintit” că mașina este a lui și în bordul acesteia are și acte, pe care, la insistențele oamenilor care s-au adunat în apropiere le-a prezentat oamenilor legii, chiar dacă era vorba doar despre legitimația de serviciu.

Șoferul a rămas pieton, ”pe bune” pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea legii de cinci ori în materie de legislație rutieră, dar sancțiunile aplicate de oamenii legii au ajuns la șapte, în total, două fiind aplicate în baza Legii 61. Cele cinci amenzi de circulație însumează 1.980 de lei, în timp ce sancțiunile în baza legii ordinii și liniștii publice îl vor mai costa încă 1.000 de lei, reușind să adune în doar câteva minute amenzi de ”numai” 2.980 lei.

Șoferul a recunoscut polițiștilor că în urmă cu circa două luni a mai fost penalizat pentru încălcarea regimului rutier, acesta fiind motivul pentru care a fugit de Poliție. Bărbatul a fost testat inclusiv cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost 0.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie