Robu avansează un nou termen pentru Michelangelo: Până la venirea iernii putem da drumul la circulație FOTO

- Advertisement -
Traficul din capitala Banatului este extrem de sufocat și de numărul mare de șantiere deschise pe raza Timișoarei, nu doar de numărul mare de mașini care brăzdează șoselele orașului de pe Bega.
Unul dintre șantiere se apropie de închidere, ceea ce înseamnă o fluidizare suplimentară a traficului, cu atât mai mult cu cât intersecția din Piața Michelangelo, căci despre șantierul de acolo este vorba, a fost ”regândită” tocmai cu acest scop.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că una dintre problemele ”nerezolvate” până acum, datorită condițiilor meteo, s-a încheiat cu succes. ”La Michelangelo s-a reuşit instalarea în subteran, la minus 14,5 metri, staţia de pompare care arăta ca un rezervor uriaş. Mai avem de introdus tot acolo cele două rezervoare pe care le-aţi văzut în apropierea subpasajului, sperăm că săptămâna viitoare” a spus edilul-șef, făcând referire la cele două obiecte de culoare albastră (foto dreapta- Eye in the Sky).

”Cât de curând vom intra în linie dreaptă. Vom avea absolut totul betonat, iar atunci vom avea numai lucrări, pe care le putem cataloga ca fiind lucrări de finisare, de făcut, cum ar fi turnarea asfaltului, placarea pereţilor din pasaj, sau reamenajarea spaţilor verzi” a mai spus Robu.

Edilul-șef a avansat și un termen la care ”speră” ca totul să fie gata pentru a putea tăia panglica și a da în folosință la capacitate maximă noua intersecție. ”Sunt încrezător că până la venirea iernii vom putea da drumul traficului. Avem timp până la vară, pentru că au fost 100 de zile de ploaie. Legea ne permite să prelungim termenul cu acest număr de zile, dar nu va fi nevoie. Și intersecția și pasajul vor intra în funcţiune până la sfârșitul iernii. Singura condiționare este de natură meteo” a încheiat primarul.

Așa cum se poate observa și din imaginea de sus, pe latura dinspre Universitatea de Vest, s-a turnat deja betonul la intrarea în pasajul subteran până aproape de intrarea în tunel, ceea ce înseamnă că odată cu ”îngroparea” celor două bazine, totul intră pe ultima sută de metri, așa cum spune primarul. Rămâne de văzut dacă totul va decurge conform planului…

Foto (sus): Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie