Miercuri, 22 octombrie 2014, în jurul orelor 10:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor la frontieră pe sensul de intrare in România, cetăţeanul român, Vitaliu N., în vârstă de 38 ani, la volanul autoturismului BMW X1, fabricat în anul 2013.
În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit că acesta figurează în baza de date semnalat ca fiind furat din Italia in noaptea de 20 spre 21 octombrie 2014, adică fusese furat cu numai câteva ore înainte ca bărbatul să ajungă cu el la granița României.
Persoana în cauză a declarat faptul că a împrumutat autoturismul de la un conaţional din Italia pentru a veni până în ţară şi nu ştia că acesta era furat, însă poliţiştii de frontieră timişeni fac cercetări, iar până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat. Pe numele lui Vitaliu N. s-a deschis o lucrare penală pentru săvârşirea infarcţiunii de furt.