După o investiție de circa 16 milioane de euro derulată pe parcursul a mai multor ani, Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara (UPT), care a fost ”botezată” și „Centrul de documentare, educaţie continuă și transfer tehnologic”, a fost dată în folosință.
Construcția bibliotecii a fost demarată în perioada în care rector al UPT era actual primar al Timișoarei, Nicolae Robu și a fost finalizată de curând, după ce Guvernul a alocat ultimele fonduri necesare achiziționării mobilierului și tot ce mai era necesar punerii clădirii în ”funcțiune” la capacitate minimă, întrucât construcția ar mai avea nevoie de bani pentru finalizarea, în totalitate, a lucrărilor. Pentru terminarea lucrărilor neterminate (la ultimul etaj al instituției), biblioteca ar mai necesita aproape 10 milioane de lei a precizat actualul rector al UPT, Viorel Șerban.
Instituția stă la dispoziția celor peste 15.000 de studenți ai Universității, însă ”tăierea panglicii” va avea loc în ”Săptămâna Politehnicii”, eveniment programat în perioada 9-11 noiembrie 2014, la deschiderea oficială urmând să ia parte inclusiv Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.
Clădirea a fost dotată cu locuri de lectură pentru încurajarea studiului în grup, dar și spații de socializare deschise și chiar o sală de videoconferințe. Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara este deschisă, începând de astăzi, de luni până vineri între orele 9:00 și 20:00.