SUSȚINERE din afara țării pentru metroul din Timișoara. Cum îi răspunde Robu lui Victor Ponta, după ce l-a numit ”buclucaș” VIDEO

- Advertisement -

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a primit în cursul acestei săptămâni o scrisoare din partea unui timișoren stabilit în Leipzig – cel mai mare oraș (are 530.000 de locuitori) și unul dintre cele 6 centre importante ale landului Saxonia, situat în partea de est a Germaniei. Începând cu 2014, Leipzig are o linie de metro (vezi foto sus cu una dintre stații) cu care locuitorii orașului se mândresc, chiar dacă nici aglomerarea urbană germană nu este o metropolă în adevăratul sens al cuvântului.

Scrisoarea acestuia arată astfel:
”Stimate domnule Robu,
sunt un timişorean care vă scriu din Leipzig unde sunt stabilit de 15 ani. Cu toate că şi aici avem casa noastră am păstrat şi casa din Timişoara, aşa că urmărim cu interes toate realizările care le faceţi pentru Timişoara şi timişoreni. Vreau să vă confirm că ideea cu metroul este excelentă şi să nu o abandonaţi sub nici o formă. Leipzigul este un oraş cam de mărimea Timisoarei şi de anul trecut s-a dat drumul la metrou. Şi aici au fost mulţi care au criticat dar de când s-a dat drumul nu mai zice nimeni nimic şi toată lumea e foarte mulţumită. A şi devenit deja o mândrie pentru oraş. Nimeni nu şi-ar mai putea închipui oraşul fără City Tunnel. Cu toate că există o autostradă de centura în jurul oraşului există şi o şosea rapidă cu 4 benzi care străbate oraşul de la sud la nord, de pe care poţi să cobori în toate zonele oraşului. Pe şoseaua rapidă viteza este 80 la oră şi cu toate că numărul de maşini este imens aici, se circulă foarte rapid de la sud la nord.Dacă vă uitaţi pe harta Leipzigului se vede totul foarte bine. Din câte văd aveţi în plan deasupra metroului să faceţi aşa ceva. Aşa că să nu vă faceţi nici o grijă ca ideile dumneavoastră sunt mai mult decât corecte şi lumea o să vă ţină minte că unul din cei mai mari primari pe care i-a avut Timişoara. Pentru orice lămurire sau ajutor puteţi cu plăcere să mă contactaţi. Vă doresc în continuare putere de muncă să duceţi la îndeplinire tot ce v-aţi propus.
Cu stimă, Sorin Giura”.

”Nu mai vorbim despre Karlsruhe, oraș comparabil cu Timișoara (mai mic ca și populație și puțin mai mare ca suprafață), se duc în subteran toate liniile de tramvai din zona centrală chiar pe lângă clădirile istorice pe care le au, că străzile nu-s foarte largi. și într-o mulţime de alte oraşe din Europa și de oriunde, ducerea în subteran a unor linii de cale ferată folosite ba pentru tramvaie, ba pentru trenuri în regim S-Bahn, în Germania, nu-i ceva ieşit din comun. La noi atâta de limitaţi sunt unii că li se pare că o astfel de idee este ceva fantasmagoric”, a adăugat Nicolae Robu.

După ce zilele trecute, premierul Victor Ponta l-a numit pe Robu ”un primar buclucaş” pentru că a lansat ideea de a construi o singură linie de metrou la Timișoara, care ar putea face legătura între zona Gării de Nord și Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara, edilul-şef al capitalei Banatului i-a dat replica, pe care o puteți afla urmărind înregistrarea video de mai jos.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=-pLHZr7CbbA&feature=youtu.be]

Foto:dezeen.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie