Francul elveţian a scăzut cu peste 5 bani

- Advertisement -

Cursul euro a coborât de la 4,4290 la 4,4177 lei, moneda naţională recuperând pierderile înregistrate luni şi, mai ales, marţi când media a urcat la 4,4508 lei, cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie. Piaţa valutară s-a deschis ieri la 4,4240 – 4,4260 lei, care au reprezentat maximul şedinţei, după care a fost atins un minim de 4,4140 lei. La ora 14:00, cotaţiile reveneau la valorile de la deschidere, 4,4230 – 4,4260 lei.

Aprecierea leului s-a datorat instalării unui calm relativ în cazul evoluţiei negocierilor dintre Grecia şi troika UE-FMI-BCE, însă el nu a reuşit să înregistreze aprecierile semnificative, din ultima perioadă, pe care le-au cunoscut celelalte monede din regiune, în special, cea poloneză.

Media dolarului american, ale cărui cotaţii fluctuau în piaţa valutară între 4,107 şi 4,145 lei, a urcat de la 4,1057 la 4,1152 lei.

Monedele din regiune se depreciau uşor în faţa euro. Cea poloneză, care s-a apreciat marţi la 3,972 zloţi, se tranzacţiona ieri între 3,987 şi 4,017 zloţi iar cea maghiară cobora la 300,3 – 302,5 forinţi.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,0669 şi 1,0756 dolari, investitorii aşteptând rezultatele unei întâlniri, considerate cruciale, a miniştrilor de finanţe din zona euro, unde urma să se discute soarta ultimei tranşe care ar urma să fie primită de Grecia din ajutorul financiar.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru iunie la 1,0743 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Francul elveţian a atins minimul ultimelor opt luni

Perioada analizată a fost una pozitivă pentru leu, acesta...