Art Encounters, bienala de artă românească contemporană ce are loc la Timișoara și Arad între 3 și 31 octombrie, va oferi un program inedit de activități educaționale, atât pentru copii cât și pentru adulți. Scopul acestui demers educațional este de a facilita accesul cât mai divers ca vârstă și profil social la arta contemporană și de a încuraja un dialog între privitori și lucrările de artă, bazat pe nevoile de învățare și de dezvoltare personală, de delectare și de expresie culturală ale acestora.
Intitulat Aparență și Esență, evenimentul este curatoriat de Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos din Berlin. Activitățile pentru copii vor fi disponibile în 4 locații din cele 17 ale Art Encounters: Muzeul de Artă, Memorialul Revoluției, Halele Timco și Galeria Calpe. Activitățile se vor desfășura la patru grupe de vârstă: grădiniță, scoala primară, gimnaziu și liceu. Fiecare grup va avea la dispoziție un pachet de educațional diferit special. De exemplu, copii de vârste mai mici se vor amuza folosind un pașaport de amator de artă cu un conținut foarte atractiv, înmânat gratuit vizitatorilor.
Tot în cadrul evenimentului va avea loc, mâine, o zi specială dedicată profesorilor, în care aceștia sunt invitați la o sesiune pregătită special pentru ei în care le va fi prezentat evenimentul, li se va oferi un tur al expozițiilor unde vor avea ocazia să pregătească vizitele cu elevii. Participarea este gratuită pentru grupurile școlare, materialele didactice special concepute sunt oferite gratuit, iar cadrele didactice vor primi un atestat de participare. Activitățile de inițiere în arta contemporană, dedicate adulților, vor include vizite ghidate în fiecare miercuri, de la ora 17.00, cu plecare din fața Muzeului de Artă, Palatul Baroc. „Evenimentul este inedit pentru România, atât prin componența expozițională cât și prin cea educațională, prin care se va facilita înțelegerea artei contemporane de către publicul larg”, a spus Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.
Programului educațional a fost conceput în colaborare cu Institutul Francez Timișoara și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.