Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Dacian Cioloș, noul PREMIER al României. Care au fost primele sale declarații

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Președintele României, Klaus Iohannis, a desemnat noul premier al României în persoana lui Dacian Cioloș, unul tehnocrat, așa cum a cerut și poporul. Acesta a fost comisar european pentru agricultură în perioada 2010-2014.

Alesul este născut la Zalău, în anul 1969, fiind inginer agronom. A absolvit Liceul Agroindustrial din Șimleul Silvaniei, specializarea Horticultură și Viticultură, a urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj (1989-1994), obținând diploma de inginer horticultor.

A studiat mai apoi la Rennes, în Franța, studiind aprofundat agronomia, specializarea „Sisteme de producție și Dezvoltare rurală”, la Ecole Nationale Superieure Agronomique, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză și un master științific (DEA), în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare și rurale”. Din anul 2000 este dotorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale la Institutul Național de Cercetări Agronomice (INRA) din cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique Montpellier (ENSAM).

„Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor. Suntem într-o situație delicată. De la viitorul Guvern se așteaptă să fie în măsură să aibă urechea aplecată către cei care au idei, pentru a identifica soluțiile de a merge mai departe. Un an de zile este o perioadă lungă, dar în același timp scurtă. Lungă pentru că nu vom putea să ne limităm doar la anumite măsuri și decizii strict administrative, pe de altă parte scurtă pentru că nu e timp să declanșăm și să finalizăm reformele mult așteptate. Vreau să deschid Guvernul spre societate, să lucrăm în echipă cu Parlamentul. Îmi concentrez energia spre a-mi structura echipa atât din punct de vedere al persoanelor și al celor pe care o sa-i invit să facă parte din Guvern, cât și al conceptului de program de Guvernare”, a fost prima declarație a lui Dacian Cioloș.

Foto: radu-tudor.ro

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore