Doi minori care s-au deplasat în Timișoara după ce au furat dintr-un magazin din Alba, depistați de polițiști

- Advertisement -

Doi tineri au fost depistat de polițiștii Secției 1 Timișoara, după comiterea unui furt dintr-un magazin situat pe raza județului Alba. Asupra acestora au fost găsite 245 de pachete de țigări, sticle cu băuturi alcoolice, dar și bani. Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 4.500 de lei.

Cei doi sunt minori, de 15, respectiv 17 ani. Cei doi au fost prinși în cursul nopții de 9 spre 10 noiembrie, la ora 1.00, după ce au pătruns prin efracție într-un magazin, ca mai apoi să se deplaseze cu un taxi în Timișoara, pentru a valorifica bunurile. În urma controlului, oamenii legii au găsit asupra celor doi 245 de pachete de țigări, băuturi alcoolice și bani, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Ambii s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor, aceștia fiind bănuiți de comiterea mai multor furturi, atât în Alba, cât și în Timiș sau Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Boschetari evacuati cu Politia Locala dintr-o casa din centru pe care au ocupat-o abuziv

Mai mulţi oameni ai străzii au fost evacuaţi, în...

A ȘANTAJAT un bărbat că face publice imagini INDECENTE cu el, dar l-au ”săltat” polițiștii din Timișoara

Luni, 31 august 2015, poliţiştii Secției 1 Timișoara, sub...

Copiii, cei mai fericiţi de „Ziua Poliţiei Române”, la IPJ Timiş FOTO+VIDEO

Zeci de elevi din cadrul mai multor şcoli timişorene...

Din aceeași categorie

Minciuni frumos ambalate: bugetul Timișoarei, între promisiuni și realitate

Primarul Dominic Fritz anunță cu entuziasm un buget record...

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...